Articol de GSP - Publicat sambata, 30 mai 2020 15:48
Ludovic Orban (57 de ani), prim-ministrul României, a fost amendat cu 3.000 de lei, după ce o fotografie controversată cu el și mai mulți miniștri a fost făcută publică pe internet.
- CONTEXT: O fotografie din biroul premierului Ludovic Orban a ajuns pe internet, fiind distribuită pe Facebook. În imagine se observă cum o parte din membrii Guvernului se relaxează fără măștile de protecție, beau alcool și fumează (foto).
Liderul Partidului Național Liberal a achitat deja suma, rezultată din două amenzi acordate pentru nepurtarea măștii și fumat în spații închise.
Premierul Ludovic Orban, amendat cu 3.000 de lei
„Prim-ministrul Ludovic Orban a achitat astăzi, 30 mai a.c., prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, două amenzi în valoare cumulată de 3000 de lei, la cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat și nepurtarea măștii în spații închise.
Premierul consideră că regulile trebuie respectate în aceeași măsură de către orice cetățean, indiferent de poziția pe care o ocupă, iar în cazul în care acestea sunt încălcate trebuie aplicate sancțiunile stabilite de lege, fără a face distincție", se arată într-un comunicat al Guvernului României citat de Digi 24.
Membrii Guvernului se relaxează fără măști, beau alcool și fumează
Fotografia i-a surprins pe Lucian Bode, Ministrul Transporturilor, vicepremierul Raluca Turcan, premierul Ludovic Orban, Virgil Popescu, Ministrul Economiei și Bogdan Aurescu, Ministrul de Externe.
Pe masă se află pahare de șampanie și o frapieră, Orban fumează și are un pahar de bere în față, Popescu are un pahar de whiskey în mână, iar Aurescu fumează un trabuc, cu mănuși.
VIDEO Președintele Klaus Iohannis dă undă verde sportului: „Competițiile se pot relua de la 1 iunie, dar fără spectatori!”
FOTO Imagini surprinse în București, în timpul pandemiei de COVID-19
Citește mai multe știri despre actualitatea din România în contextul pandemiei de coronavirus:
Ultima oră » Bilanț în România: 151 de cazuri noi în ultimele 24 de ore
10 reguli la meciurile din Liga 1 stabilite de protocolul final MTS - Ministerul Sănătății
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern