Articol de GSP - Publicat joi, 14 mai 2020 18:16
România iese la miezul nopții din starea de urgență și intră în starea de alertă. Primarul Bucureștiului, Gabriela Firea a decis să interzică circulația mașinilor în mai multe zone din Capitală. Măsura va fi implementată începând de vineri, 22 mai.
Firea a avut astăzi o ședință cu specialiștii Direcției Transporturi din cadrul Primăriei precum și cu reprezentanți ai Brigăzii de Poliție Rutieră, în urma căreia a decis înfiintarea mai multor zone de promenadă în centrul Bucureștiului.
Zonele pietonale instituite la sfârșit de săptămână în București
- Zona 1 – strada Polona (de la bd. Dacia) – strada A.D. Xenopol – strada Dionise Lupu – strada C.A. Rosetti – strada J.L. Calderon (de la strada C.A. Rosetti) – strada I.L. Caragiale – strada Icoanei – strada A. Vlaicu.
- Zona 2 – Calea Victoriei (de la bd Regina Elisabeta) – strada Eforie – strada Domnita Anastasia – strada ing. A Saligny – Splaiul Independentei.
- Zona 3 – bd Eroilor – Eroii Sanitari – piata Operei – strada Dr. J. Lister – strada Dr. Gr. Romniceanu.
- Zona 4 – strada E. Quinet (de la strada Academiei) – strada Biserica Enei
- Zona 5 – bulevardul Dacia – bulevardul N. Balcescu – strada G. Enescu – Calea Victoriei.
- Zona 6 – strada G. Enescu – N. Golescu – Calea Victoriei – strada C.A. Rosetti – bulevardul N. Balcescu.
- Zona 7 – bulevardul Unirii (intre Piata Constitutiei si locala de vest a pietei Unirii).
"Odată cu trecerea de la starea de urgență la starea de alertă și având în vedere restricțiile de funcționare a spațiilor de alimentație publică și de divertisment impuse de pandemia de coronavirus, bucureștenii vor dori cu siguranță să se plimbe mai mult prin oraș. Pentru a încuraja atât mișcarea în aer liber, cât și mijloacele de transport alternativ, am decis să instituim, în weekenduri, pe anumite artere din centrul orașului, zone pietonale, de promenadă, unde circulația masinilor să fie interzisă"
Gabriela Firea, primar București
VIDEO EMOȚIONANT. Nu există obstacol peste care să nu trecem! România va fi și mai puternică
CITEȘTE ȘI
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”