GSP SPECIAL  »  STIRI EXTRASPORT  »  NUNTĂ

FOTO Ianis Hagi, detaliu despre nunta cu Elena: „Nu se face fără hlambură”

Articol de - Publicat sambata, 13 iulie 2024 23:29 / Actualizat sambata, 13 iulie 2024 23:58

Ianis Hagi (25 de ani), mijlocașul lui Rangers, a vorbit despre nunta cu Elena, care va avea loc duminică, 14 iulie.

Ianis și Elena au avut cununia civilă în decembrie 2023, iar acum se vor cununa religios. Apoi, va urma o petrecere, unde Ianis Hagi a anunțat că va dansa cu hlambura, un steag specific machidonesc, care se folosește la nunți. „Nu se face nuntă fără hlambură”, a declarat Ianis Hagi pentru Antena 3.

Ianis Hagi, declarații despre nunta cu Elena

„Ne simțim pregătiți, însă, în același timp, n-am mai trăit așa ceva, deci o să vedem, probabil în ziua respectivă, minut cu minut. O să-l trăim destul de intens și ne vom adapta.

Suntem destul de deschiși la orice, am trecut prin multe împreună, o să trecem cu bine. Plus, avem familiile lângă noi. Ne ajută și ne-au ajutat până acum extrem de mult. Cu siguranță ne vor ajuta și duminică”, a declarat Ianis Hagi pentru sursa citată.

Apoi, internaționalul român a vorbit despre tradițiile pe care le va respecta la nuntă: „În primul rând la noi nunta nu se face fără Hlambură. Hlambura este steagul cu care dansăm toată noaptea. Noi îl facem din partea bărbatului, din partea băiatului.

Se face hlambura cu o zi înainte, se adună doar familia mea, iar apoi la nuntă se dansează cu hlambura, steagul. Și apoi ceva ce înseamnă foarte mult pentru noi, cred că este și moștenirea nașilor din partea părinților mei.

Se dau din generație în generație. Bunici, părinții, copiii și așa mai departe. Așa cum și copiii noștri o să moștenească nașii de la noi. Este o tradiție care contează destul de mult într-o familie”

Ianis Hagi, detaliu despre nunta cu Elena: „Nu se face fără hlambură”
Gigi Becali, cu hlambura în mână, la o nuntă machidonească

Pot spune că încă din momentul în care ne-am întâlnit am simțit că ne cunoaștem dintotdeauna. Am știut că este sufletul meu pereche, dar am lăsat timpul să decidă, referitor la relația noastră.

- Elena Hagi, soția lui Ianis

Galerie foto. Imagini de la cununia civilă a lui Ianis Hagi cu Elena

Captură Orange Sport
Captură Orange Sport
Captură Orange Sport
Captură Orange Sport
Captură Orange Sport
+24 FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Handbal
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (9)
rocky3
rocky3  •  14 Iulie 2024, 15:18

Hlambura nu știu ce e, dar harababura li se potrivește garantat!

Misu1950
Misu1950  •  14 Iulie 2024, 11:43
Postat de reddog2100 pe 14 Iulie 2024, 00:30

Este totusi un site sportiv,ce are nunta cu footbalul?Credeti ca prinde un contract mai bun dupa reclama de acest gen?.s-a terminat toata rusinea in Romanika acaparata de intelectuali ca astia.!

Exact ce au latrinele varanului cu sportul...Poate nu stii ca Ianis a luat salariul pe un an ca fotbalist, prin vanzarea exclusivitatii nuntii catre antenele lui Voiculescu...Si uite asa danseaza si Gadea, Tudor, etc. la nunta asta...

saruman2024
saruman2024  •  14 Iulie 2024, 10:18

*** in stare pura .....

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează