Articol de Remus Dinu - Publicat vineri, 20 octombrie 2023 18:38 / Actualizat vineri, 20 octombrie 2023 22:31
Idan Golan, atacantul israelian al Gloriei Buzău, a vorbit despre conflictul armat desfășurat zilele acestea între forțelele Israelului și extremiștii din gruparea teroristă Hamas, cei care conduc, practic, Fâșia Gaza. Fotbalistul de 27 de ani dezvăluie că prieteni de-ai săi au fost uciși în timpul atacurilor lansate dinspre Gaza.
Un nume familiarizat cu fotbalul nostru, aflat deja la cea de-a treia experiență din România, după cele de la Universitatea Cluj și FC Voluntari, Idan Golan privește cu îngrijorare, de la aproape 3.000 de kilometri distanță, desfășurarea ostilităților din „butoiul cu pulbere” de acasă.
El spune că prieteni buni de-ai săi au murit de la începutul atacului-fulger declanșat de Hamas pe 7 octombrie și face o comparație între acțiunile distructive ale extremiștilor palestinieni și atrocitoțile comise în trecut de naziști.
Idan Golan, dezvăluiri cutremurătoare: „Am pierdut câțiva prieteni apropiați în timpul atacului terorist”
„Aceste zile sunt foarte grele pentru tot poporul israelian. Am pierdut câţiva prieteni apropiaţi în timpul atacului terorist executat de Hamas. E o organizaţie teroristă care trebuie distrusă!
Lucrurile pe care le-au făcut... lucruri mai rele decât naziştii! Nu vreau să descriu totul, desigur, dar nu sunt oameni. Nu sunt oameni!”, a mărturisit Idan Golan, într-un interviu acordat pentru pagina de Facebook a clubului buzoian.
„În primele două-trei zile după ce s-a întâmplat a fost un pic greu, dar sunt profesionist, trebuie să-mi susţin familia, de aceea am nevoie să mă concentrez pe antrenamente, pe meciuri şi să fiu gata pentru orice”, a adăugat Idan Golan, fostul coleg al lui Gabi Tamaș de la FC Voluntari.
Idan Golan: „Nu ne temem de nimic şi credem în armata noastră!”
Fotbalistul și-a continuat seria mărturisirlor, dezvăluind că majoritatea prietenilor săi de acasă sunt înrolați în Armata Israeliană.
„Părinții sunt într-un oraş sigur, departe de Fâşia Gaza, aşa că sunt bine, familia mea e bine. Îmi sun părinţii de câteva ori pe zi (...) și, de asemenea, pe prietenii mei, care sunt acum în armată, marea lor majoritate. Continui să-i sun şi să verific ce se întâmplă.
În Israel suntem obişnuiţi să avem situaţii dificile, din păcate. Nu am mai avut niciodată un asemenea atac ucigaş în Israel de 50 de ani, dar suntem un popor puternic, suntem o naţiune puternică, nu ne temem de nimic şi credem în armata noastră.
Aici (n.r. - în România) le am pe soţia mea şi pe fiica noastră, în vârstă de 11 luni”, a mai spus Golan.
VIDEO Idan Golan, israelianul Gloriei Buzău, vorbește despre conflictul israeliano-palestinian: „Nu ne e frică de nimic”
Citește și alte știri de actualitate:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”