Articol de GSP - Publicat luni, 27 aprilie 2020 19:00
Marcel Vela, Ministrul Afacerilor Interne, a citit textul Ordonanței Militare cu numărul 10.
Măsurile anunțate de Vela
Circulația persoanelor peste 65 de ani este permisă în afara locuinței oricând în următoarele situații:
- deplasarea în interes profesional
- asistență medicală care nu poate fi realizată de la distanță, dializă, tratamente oncologice, folosind mijloace de transport propriu sau după caz, mijloace de transport sanitar
- activități agricole sau pentru comercializarea produselor agricole.
Între orele 7:00 - 11:00 și 19:00 - 22:00, cu următoarele motive:
- Deplasarea pentru asigurarea de bunuri
- deplasarea din motive justificate precum îngrijirea unui copil, asistența unor persoane vârstnice sau bolnave
- deplasări scurte în apropierea gospodăriei pentru activități fizice
- pentru nevoile animalelor
Operatorii economici își vor desfășura activitatea astfel încât persoanele în vârstă să aibă prioritate în cele două intervale orare.
Toate măsurile se aplică cu data publicării Ordonanței Militare și respectând prevederile celorlalte Ordonanțe.
Ce zboruri sunt suspendate
Zborurile spre Spania vor fi anulate pentru încă 14 zile, începând cu data de 28 aprilie. Între 2 și 14 mai, sunt suspendate zborurile către Austria, Belgia, Elveția, SUA, Regatul Unit, Olanda, Turcia și Iran. Prelungirea suspendării zborurilor către Italia până pe data de 14 mai. La acest capitol intră și cele spre și dinspre Germania și Franța, tot până pe 14 mai.
Textul integral al Ordonanței Militare nr. 10
VIDEO EMOȚIONANT. România e puternică și se va întoarce și mai puternică!
Citește și alte știri despre coronavirus:
Ministrul Marcel Vela a elucidat misterul gecii de piele: „Se pare că ea nu este orice geacă” :)
Klaus Iohannis, anunț MAJOR: „Școlile, grădinițele și universitățile NU se mai redeschid”