"Aer parizian"

Bucureştiul l-a fascinat pe Burns, fost adversar al lui Zidane, Figo şi Rivaldo în Liga Campionilor, acum mijlocaş la Urziceni.

Cum ne văd străinii veniţi în fotbalul românesc? Ieri a răs­puns cehul Dusan Uhrin jr, azi e rîndul australianului Jacob Burns, de la Urziceni. Gazeta a pre­gă­tit o serie de interviuri pentru a de­ve­lopa imaginea României prin ochii străinilor care dau culoare campiona­tului. “Închizătorul” Burns este unul dintre cei mai titraţi, pentru că în 2000 a prins cu Leeds United semifinalele Ligii Campionilor. Iar acum merge cu Urziceniul în UEFA.

- Jacob, cum ai început fot­ba­lul?
– Cînd aveam 7 ani, m-a dus ta­ta la echipa locală. Tata jucase rug­by, dar şi fotbal la nivel mai scăzut. El m-a susţinut, iar mama era fe­ri­cită fiindcă nu l-am urmat la rugby. La 16 ani am semnat primul con­tract cu Sydney, iar la 21 am plecat la Leeds. Eram de-a dreptul co­ple­şit! Jucam atunci la echipa olimpică şi la “naţională” şi, practic, un vis de­venise realitate .

– Cum a fost în Premier League?
– Incredibil! Există acolo un a­mes­tec de jucători străini şi englezi foarte valoroşi, suporterii şi atmo­sfe­ra de pe stadion sînt senza­ţio­nale. Au cei mai frumoşi fani din lume! Pentru mine a fost o plăcere şi o onoare să joc acolo, la un a­se­me­nea nivel, exact în perioada în care Leeds a ajuns la vîrful de for­mă şi a jucat semifinala în Liga Campionilor.

– Cum a fost experienţa din Champions League?
– Extraordinară şi eram super-e­mo­ţionat! Am debutat în Ligă îm­potriva Barcelonei şi credeam că visez, nici nu puteam să-mi i­ma­gi­nez că ceea ce mi se întîmplă este real. La 21 de ani reuşisem ceva in­cre­dibil: jucam la naţională, într-unul dintre cele mai tari cam­pionate şi în cea mai titrată com­pe­tiţie. Eram în vîrful formei fizice şi m-am simţit senzaţional să joc în Liga Campionilor, cu Barcelona, cu Lazio, cu Real Madrid, iar în Premier League cu Manchester United .

– Ce a urmat apoi?
– După 3 ani la Leeds am ajuns la Barsnley, unde am evoluat în peste 100 de meciuri, apoi la Wisla Cra­covia. Acolo am lucrat cu Dan Pe­trescu, care mă ştia din Anglia. După ce a plecat Dan, s-au schim­bat 4 antrenori. Ultimul şi-a adus ju­cătorii lui, iar eu nu voiam să intru doar pentru 10-15 minute.

– La Urziceni cum ai ajuns?
– M-am întîlnit cu Dan în can­tonamentul din iarnă, efectuat la Valencia, şi am vorbit atunci. Am evoluat într-un meci amical cu FC Bra­şov, au fost mulţumiţi şi au negociat cu Wisla, cu care mai a­veam doar 6 luni de contract.

– Ce ştiai despre România?
– Destul de multe. Am vorbit cu australienii de aici, iar Michael Thwaite, cu care am fost coleg la Wisla, mi-a spus că e un loc bun în care să vin. Ştiu că vă miră, fiindcă el a avut probleme aici, însă nu este împotriva României. Mi-a spus tot ceea ce mă putea ajuta: nivelul fotbalului, stilul de joc, standardele de aici.

“Cultură interesantă”

– Cum te simţi în Bucureşti?
– Minunat. Oamenii sînt foarte prietenoşi, ne-au ajutat atunci cînd am venit pentru a ne simţi cît mai bine. Ne place aici, deşi n-am avut timp să cunoaştem şi ţara. Sînt locuri frumoase din ce am văzut, parcuri, clădiri, o cultură inte­re­san­tă. Bucureştiul are un aer parizian.

– Cum ţi se par jucătorii români?
– Sînt tehnici, apoi văd că vin din spate generaţii foarte ta­len­tate. Au un standard ridicat.

– Fă o comparaţie în­tre fot­ba­lul din Anglia şi cel din Ro­mâ­nia.
– Premier League a crescut mult de cînd am plecat eu. În Anglia se joacă mai direct şi mai rapid decît aici, dar şi mai dur, pentru că fotbaliştilor le plac tackling-urile. În schimb, românii sînt mai tehnici, le place să dribleze şi să facă “floricele”, plimbă mult mingea, joacă mai spectaculos şi nu se gîndesc neapărat la rezultat. În România jocul este mai liber, poţi să te exprimi în joc, dar în Anglia tactica e riguroasă.

Pe cine preferă în campionat

– Cine îţi place din Liga 1?
– Dică de la Steaua, Lazăr de la Rapid, Zicu şi Cristea de la Dinamo. Toţi sînt tehnici, au abilităţi native, lovesc cu naturaleţe mingea.

– Antrenori?
– Păi, nu-i cunosc. Îl ştiu doar pe Dan Petrescu cu care am lucrat şi la Wisla. Îmi place, chiar dacă e un tip dur, trebuie să recunosc, dar cred că aşa trebuie să fii în această meserie. Are mentalitatea de învin­gă­tor pe care şi-a însuşit-o de pe vremea cînd era fotbalist, îm­pinge jucătorii să dea maximum pe teren.

Despre trafic şi scandaluri

– Ce te-a şocat atunci cînd ai venit în România?
– (rîde) Traficul din Bucureşti, pen­tru că pe orice stradă sau stră­duţă intri, rămîi blocat. Bine, la fel este şi în Sydney, aşa că n-a fost chiar un şoc. Totuşi, m-a im­pre­sio­nat foarte tare viaţa din ţările ex-comuniste. Am trecut şi prin Po­lo­nia şi am fost sensibilizat de felul în care s-a trăit în aceste ţări . N-am trecut prin acest regim, nu ştim cum este să trăieşti aşa, dar cînd aud prin ce au trecut oamenii de aici, realizez că sînt norocos pentru că am trăit liber. Am fost privilegiat, iar după ce am văzut cît de greu o duc alţi oameni, am în­ce­put să preţuiesc lucrurile simple din viaţă şi să-i respect pe cei de aici.

– Atmosfera din fotbalul românesc te-a speriat?
– Urăsc scandalurile, aşa că e mai bine să stau departe. Eu îmi fac treaba cu plăcere şi cu pasiune şi încerc să stau cît mai mult cu familia, cu prietenii. Cred că peste tot fotbaliştii ştiu că se mai în­tîm­plă şi lucruri urîte prin spate, dar noi trebuie să ne facem treaba, nu să ne gîndim la altceva.

E căsătorit de 8 ani cu Cecilia (foto). Au un băiat, Jonah (2 ani şi jumătate), şi în iunie trebuie să li se nască al doilea copil.

Burns e mijlocaş defensiv, a venit la Urziceni în iarnă şi a jucat pentru Unirea 9 meciuri, toate ca titular, media notelor sale în gsp fiind de 5,78.

Chitaristul şi Jonah

– Fiul tău, Jonah, va ajunge fot­ba­list?
– Nu ştiu, dar deja joacă fot­­bal. Mereu mă întreabă dacă pot să-l iau la an­tre­na­mente . Îi place să lo­vească min­­gea. Cînd o să mai creas­că o să-l duc la an­tre­­na­men­te, la fot­bal.

– Văd că ai o chitară. Ştii să cînţi?
– (rîde) Doar un cîntec, o mai zdrăn­găn sea­ra . Dar nu vă pot arăta pentru că are o coardă ruptă (rîde). Acum, că m-aţi fotografiat în i­pos­ta­za asta, mă vor pune co­legii să le cînt.

Jacob Burns

29 de ani

1,78 metri şi 77 kg

A jucat la : Sydney United (1996-1999), Parramatta Power (1999-2000), Leeds United (2000-2003), Barnsley (2003-2006), Wisla Cracovia (2006-2008), Urziceni (prezent)

a bifat: 6 meciuri în Premier League în 3 sezoane jucate la Leeds, fără să marcheze

a jucat 4 partide În Champions League: cu Leeds în sezonul 2000-2001, cînd englezii au ajuns în semifinale (integralist în Beşiktaş-Leeds 0-0 şi Leeds-Lazio 3-3, 16 minute în Leeds-Barcelona 1-1 şi 59 de minute în Leeds-Real Madrid 0-2)

la Wisla a jucat 22 de meciuri în campionat şi 3 în Cupa UEFA

are 5 selecţii în echipa naţională a Australiei (ultima pe 17 noiembrie 2007, cînd a jucat 45 de minute în amicalul Australia - Nigeria 1-0)

Despre…

Planurile sale: “Să am succes în Cupa UEFA şi să iau campionatul. Vreau să mă calific cu «naţionala» la Mondialul din 2010 şi peste 10 ani să îmi închei cariera în Europa”

Urziceni în UEFA: “Avem jucători buni, un antrenor valoros şi o conducere profesionistă. Secretul succesului este atmosfera foarte bună, sîntem apropiaţi, sînt oameni simpli, nu vedete. Dacă mai întărim un pic echipa, putem face o figură frumoasă în UEFA. Şi în campionat va fi mai dificil, acum nu mai sîntem outsideri, cresc pretenţiile”

Hobby-uri: “Sînt pasionat de golf, chiar am jucat în Australia. Îmi place să stau pe plajă, să înot. Şi colecţionez şi înrămez tricourile jucătorilor cu care am făcut schimb”

Jucătorul preferat: “Maradona, pentru talentul extraordinar, pentru ceea ce făcea cu mingea. Apoi, încă de cînd eram copil aveam o admiraţie pentru Keane de la Manchester, chiar încercam să-l imit”

Gastronomie: “Îmi place tot ceea ce găteşte Cecilia. Ea are rădăcini în Italia”.

Crescut de antrenorul lui Beckham

Burns a dezvăluit care este persoana cu cea mai mare influenţă în ascensiunea sa. “Este vorba de Brian Kidd, fost antrenor la echipa de tineret a lui Manchester, care a avut un rol deosebit în dezvoltarea lui David Beckham, Paul Scholes şi Ryan Giggs. Eu am lucrat cu el trei ani la Leeds şi, deşi era doar secund, m-a ajutat enorm”, a explicat australianul de 29 de ani.