GSP SPECIAL  »  SUPERREPORTAJE  »  SUPERREPORTAJ - ITALIA

Cezarul de pe Via Allegri

Articol de , - Publicat luni, 14 ianuarie 2008 00:00

Din 2 aprilie 2007, Federazione Italiana Giuoco Calcio are un nou preşedinte. Giancarlo Abete s-a născut acum 57 de ani, a absolvit Academia de Studii Economice şi a fost deputat din partea creştin-democraţilor în trei legislaturi, din 1979 pînă în 1992. Face parte dintr-o familie bogată care operează în sectorul grafic-editorial, cu un frate, Luigi, preşedinte la Banca Nazionale del Lavoro. A condus 6 ani Uniunea Industrială a regiunii Roma-Lazio. După ce mult timp a jucat rolul eternului secund în federaţie, stînd în umbra lui Franco Carraro, apoi în aceea a lui Luca Pancalli, la ultimele alegeri a fost ales cu o majoritate confortabilă, 266 de voturi din 271.

Amintiri cu Ilie Năstase şi Ţiriac

Roma, centrul istoric-administrativ. Via Gregorio Allegri numărul 14, undeva între Colosseum şi Palatul Quirinale. Aici se află sediul Federaţiei Italiene. O clădire nouă, mai puţin futuristă decît Casa Fotbalului, cu doi agenţi de pază la intrare care nu îţi pun mîna în piept şi o recepţie care operează eficient. Ne aşteaptă ofiţerul de presă Antonello Valentini, vechi amic al sportului românesc. "Am fost la Bucureşti prima dată în '72, la finala de Cupa Davis pe care aţi pierdut-o cu americanii. Năstase era ieşit din formă, Ţiriac nu i-a putut învinge de unul singur", zice domnul Valentini, arătîndu-ne afişele cu Italia campioană mondială. '34, '38, '82, 2006. Piola, Meazza, Fachetti, Cabrini, Paolo Rossi. Trofee, copii de trofee, mobilier funcţional, lume grăbită. "Am căzut rău, şi noi, şi voi, parcă voi mai rău", mai spune ofiţerul de presă înainte să deschidă uşa preşedintelui Abete.

Pata de culoare sau calul de bătaie?
Un birou sobru, luminos, cu o masă în centru, lungă ca istoria lui Il Calcio. În capăt stă Il Presidente, noul Cezar al Imperiului fotbal din Cizmă. Elegant, dar nu ostentativ, politicos, dar nu fals. Ne perie puţin, lăudîndu-ne italiana pe care o vorbim, ei, înţelegem, de vorbit aşa şi aşa, ăsta e idealul, intervine Valentini, să vorbeşti puţin şi să înţelegi totul. Să vedem ce înţelegem.

- Pînă unde speraţi să ajungeţi la Euro 2008, domnule preşedinte?
- Din cîte ştiu, finala e pe 29 iunie. Noi nu ne-am făcut rezervările pentru biletele de întors. Sperăm să obţinem maximum din ce putem. Iar Italia poate mult.

- România e pata de culoare a grupei? Sau calul de bătaie?

- Aţi cîştigat grupa preliminară înaintea Olandei. Asta e o recomandare suficientă. Ştiu că aveţi o echipă tînără, un antrenor ambiţios, practicaţi un fotbal care poate surprinde pe oricine. Nu e o declaraţie politicoasă, sîntem preocupaţi de meciul contra României la fel de tare ca de meciurile cu Franţa şi Olanda.

- E mai puternică sau mai slabă squdara azzurra 2008 decît echipa care cucerea Cupa Mondială în Germania?

- E Italia dintotdeauna, o formaţie cu fotbalişti de calibru, cu un antrenor tînăr, Donadoni, care a găsit treptat formule de exprimare de înalt nivel.

Fuori classe şi legende metropolitane


- Care sînt marile vedete ale squadrei azzurra? Dar aş vrea să nu-mi spuneţi povestea cu forţa grupului...

- Păi, asta era ideea. Vreţi nume de fuori classe? Vă dau cîte unul în fiecare compartiment. Buffon în poartă, Cannavaro în apărare, Pirlo la mijloc, Luca Toni în faţă. Dar lîngă ei se află fotbalişti de mare calitate.

- Continuă Il Calcio să fie purtătorul de drapel al stilului defensiv?

- Ştiţi ce, asta e o legendă metropolitană. Catenaccio, poveşti din trecut, pe care s-a clădit o şcoală. Acum nu mai e deloc aşa. Panucci, un fundaş, a înscris în prelungirile partidei cu Scoţia. Ce altă dovadă mai vreţi?

Politeţe capitolină

- S-a curăţat cu adevărat fotbalul italian după scandalul calciopolli? Apropo, am auzit că ţineţi cu Juve.
- Da, dar nu cu acel Juve care trebuia trimis în Serie B. A fost un exerciţiu de igienă. Nu legile lipseau, ci aplicarea lor curajoasă.

- Ce vă mai doriţi în afara cîştigării titlului european?
- Să rezolvăm problema violenţei. Şi, sincer, nu sînt foarte optimist. Ştiu de la preşedintele Mircea Sandu că boala asta contagioasă a ajuns şi la voi.

- Un pronostic pentru Italia-România.
- Să vă mint frumos sau vreţi adevărul? O să fie un meci al naibii de interesant!

FIGC a fost înfiinţată în 1898 şi s-a afiliat la FIFA în 1905
Număr de jucători legitimaţi: 874.535, din care 6.608 femei
Cluburi afiliate: 16.128; Echipe: 80.864; Palmares: 4 titluri mondiale (1934, 1938, 1982, 2006), un titlu european - 1968
- 50.000 de antrenori a calificat Centrul de pregătire de la Coverciano de la înfiinţare - 1958 - şi pînă în prezent
- 11 absolvenţi de Coverciano activează în Premier League, al 12-lea fiind selecţionerul Angliei, Fabio Capello
- În România nu există nici un absolvent al Şcolii de la Coverciano

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează