Articol de Aurelian Botezatu - Publicat luni, 03 aprilie 2017 12:42
Modul în care Pierre-Emerick Aubameyang a celebrat golul înscris sâmbătă pentru Dortmund în derby-ul cu Schalke (1-1) l-ar putea costa scump pe atacantul gabonez.
Fiindcă masca pe care şi-a tras-o pe figură avea logo-ul Nike, iar Borussia e sponsorizată de Puma, el ar putea primi o amendă cifrată în jurul a 100.000 de euro.
Firma germană de echipament sportiv face deja presiuni asupra clubului să ia măsuri.
Totodată, Aubameyang ar putea fi suspendat de Federaţie, dacă aceasta va interpreta gestul său drept "campanie publicitară".
Gabonezul în vârstă de 27 de ani nu este la prima abatere, având în vedere că într-un meci trecut și-a făcut un semn Nike pe freză, provocând un alt scandal la Dortmund.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”