Articol de Daniel Scorpie - Publicat sambata, 14 octombrie 2023 13:58 / Actualizat sambata, 14 octombrie 2023 15:31
Vinicius Jr, Neymar și Richarlison sunt implicați într-un nou scandal. Cei trei s-au „pregătit” pentru partida de acasă cu Venezuela (1-1) în compania mai multor femei, înaintea fiasco-ului care a provocat pierderea primului loc în grupa de calificare.
Nu este deloc liniște în vestiarul naționalei Braziliei. Criticile fanilor Selecao, care și-au exprimat nemulțumirea pe rețelele sociale după egalul de pe teren propriu cu Venezuela (1-1), în preliminarile CM 2016, s-au înmulțit după ce s-a aflat că trei dintre elevii lui Fernando Diniz ar fi petrecut până la ore târzii din noapte, înaintea meciului de la Cuiaba.
Potrivit ziarului Sport, aceștia ar fi „Neymar, Vinicius Jr și Richarlison, toți titulari a doua zi în reprezentativa auriverde. Party-ul ar fi avut loc în hotelul unde era cazată naționala Braziliei!"
Presa a divulgat numele celor trei femei combinate cu jucătorii lui Diniz
În presa locală au apărut și numele femeilor cu care s-au distrat cei trei jucători, Neymar s-ar fi „cuplat" cu Rebeca Ribeiro, Vinicius Jr cu Leticia Sogiro, iar Richarlison s-ar fi distrat împreună cu Rita Lopez, pe rețelele sociale circulând o înregistrare video cu detalii de la dezmăț. Prima, un influencer cunoscut în Brazilia, a fost văzută ieșind dimineața din hotelul ce găzduia fotbaliștii Selecao.
Rebeca, care a flirtat cu Neymar, a postat pe Instagram o fotografie cu ei, apelându-l pe,atacantul lui Al-Hilal cu cuvântul „frate". Aceasta a anunțat că-i dă în judecată pe cei ce au răspândit zvonurile pe internet, în timp ce celelalte două femei nu și-au exprimat nicio poziție, după scandalul declanșat la reprezentativa sud-americană.
Venezuela a oprit seria de 15 victorii acasă în preliminariile CM
Brazilia a condus cu 1-0, la gol contribuind Neymar cu pasa decisivă, dar a fost egalată spre final și a pierdut poziția de lider în grupa preliminară. Mai mult, Venezuela a reușit să întrerupă o seria extraordinară de 15 succese obținute pe teren propriu de Selecao! Care, pe 18 octombrie, va înfrunta pe Uruguay, la Montevideo, tot în preliminariile CM 2026.
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”