Articol de GSP - Publicat joi, 09 ianuarie 2020 21:47
Sergino Dest (19 ani), internaţionalul american al echipei Ajax Amsterdam, a părăsit, la cererea sa, stagiul de pregătire din Qatar, din cauza conflictului cu Iran.
Sergino Dest a spus că nu se simte în siguranţă din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu. Clubul olandez a înțeles situația, s-a conformat și a făcut publică situația: „Sergino a cerut să părăsească stagiul din Qatar. Nu se simte confortabil. Ajax i-a înţeles solicitarea şi i-a răspuns favorabil”.
Jucătorul s-a întors în Olanda, la Amsterdam, unde se va antrena cu echipa de tineret a clubului.