Articol de GSP - Publicat joi, 10 iunie 2021 16:27 / Actualizat joi, 10 iunie 2021 17:17
AC Milan vrea să-l achizţioneze definitiv pe fundaşul central Fikayo Tomori, care a jucat la „diavoli” sub formă de împrumut. Jucătorul aparţine de clubul Chelsea Londra.
Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, Milan a activat clauza de cumpărare definitivă în valoare de 28 de milioane de euro, Tomori urmând urmănd a semna un contract pe 5 sezoane cu rossonerii.
AC Milan vrea şi alţi doi jucători de la Chelsea, în afara lui Tomori
Transferul definitiv al englezului nu este o surpriză, antrenorul Stefano Pioli declarând luna trecută că și-l dorește în continuare pe fostul apărător al lui Chelsea: „Decizia noastră este clară, vrem să-l cumpărăm definitiv”.
Milan s-a calificat în grupele Champions League, dar visează la un nou titlu după o pauză de 11 ani. În sezonul recent încheiat, campioană a fost rivala Inter.
Pentru acest obiectiv, Milan vrea să achiziţioneze alţi doi jucători de la Chelsea: pe Olivier Giroud şi pe Hakim Ziyech.
Tomori n-a fost luat în lotul pentru Euro de Anglia
Gareth Southgate, selecţionerul Angliei, nu l-a convocat pe Tomori în lotul pentru Campionatul European, în ciuda problemelor din defensivă. Cea mai mare este accidentarea lui Maguire.
Ante Rebic, coleg cu Tomori la Milan, și atacant în naționala Croației, echipă împotriva căreia debutează Anglia, s-a arătat surprins de alegerea selecționerului englez.
„Sincer, sunt puțin surprins deoarece toți fundașii centrali convocați au cam aceleași caracteristici. Fik( n.r. - Fikayo Tomori) este agresiv și rapid. Am vorbit la telefon cu el și nu credea că va fi chemat, lucru care mă surprinde puțin”.
17apariții și 1 gol a reușit Tomori în tricoul Milanului din ianuarie, când a ajuns la gruparea italiană
CITEŞTE ŞI ALTE ŞTIRI DIN FOTBALUL INTERNAŢIONAL:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”