INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CAN 2024

Acuzații grave ale unui campion al Africii: „Ne-ați omorât! Sunteți corupți, păstrați-vă cupa!”

Krepin Diatta // Foto: Imago
Krepin Diatta // Foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 30 ianuarie 2024 11:55 / Actualizat marti, 30 ianuarie 2024 12:32

Krépin Diatta (24 de ani), fundașul dreapta al Senegalului, eliminată aseară în „optimi” la loviturile de departajare (1-1, 4-5) de gazde Coasta de Fildeș, i-a acuzat pe membrii Confederației africane de corupție, invocând un penalty neacordat, în minutul 55, „Leilor din Teranga”, la faultul comis de Odilon Kossounou la Ismaïla Sarr.

Calificată cu mari emoții în „optimile" CAN 2024, după ce a terminat pe al treilea loc în grupa A, cu doar trei puncte, naționala Coastei de Fildeș a trecut mai departe, eliminând-o pe campioana en-titre Senegal (1-1 după 120 de minute, 5-4 la lovituri de departajare)

Krépin Diatta a lansat acuzații dure la adresa membrilor Confederației Africane, considerând că echipa sa a fost privată de un penalty în minutul 55, la 1-0, la faultul comis de Odilon Kossounou asupra lui Ismaïla Sarr. Gazdele au egalat în minutul 86 prin golul lui Frank Kessie din penalty. A fost o altă fază controversată, decisă la intervenția VAR, la contactul dintre portarul Édouard Mendy și atacantul Nicolas Pépé, judecat ca fault de arbitrul Pierre Atcho.

Saudiții nu-l lasă pe Karim Benzema să plece în Europa. Ce variante are atacantul francez al lui Al-Ittihad
ARABIA SAUDITĂ
Saudiții nu-l lasă pe Karim Benzema să plece în Europa. Ce variante are atacantul francez al lui Al-Ittihad

Krepin Diatta, după Senegal - Coasta de Fildeș: „Ne-au omorât competiția!"

Senegal a ratat o singură dată de la punctul cu var, prin fundașul Moussa Niakhaté, dar suficient pentru a pierde calificarea în „sferturi". 

Colegul său, Krépin Diatta, apărător dreapta la AS Monaco, nu s-a ferit de cuvinte și s-a destăinuit jurnaliștilor la zona mixtă, aruuncând săgeți către gazde: „Ne-ați omorât! Sunteți corupți, păstrați-vă cupa! Toată lumea a văzut ceea ce s-a întâmplat. 

Nu poți decide soarta unei țări întregi în felul acesta, este de neînțeles. Te duci la VAR ca să le dai un penalty, dar nu o faci și după cursa de 40 de metri a lui Ismaïla Sarr, care a fost faultat la intrarea în careu, și nu vrei să te duci să vezi reluarea fazei? Îmi pare rău, dar asta este prea mult. Regret s-o spun, dar ne-au omorât competiția".

Un cartonaș roșu neacordat lui Mane?

La rândul lor, și gazdele din Coasta de Fildeș s-au plâns de arbitraj, conform RMC Sport. „Centralul" gabonez ar fi putut să-l elimine pe Sadio Mané, în minutul 9, extrema dreapta senegaleză având o intrare foarte dură, direct pe tibie, asupra lui Ibrahim Sangaré (9), care nu a încasat decât un cartonaș galben! 

Acuzații grave ale unui campion al Africii: „Ne-ați omorât! Sunteți corupți, păstrați-vă cupa!”
Sadio Mane trebuia să fie eliminat în debutul meciului cu Coasta de Fildeș / Foto: Captură BeIN Sports

Mijlocașul lui Nottingham Forest a fost scos pe targă din teren, dar a revenit după ce a primit îngrijiri medicale. Sadio Mane, assist la golul de 1-0, a rămas în joc și a transformat ultima lovitură de departajare a campioanei Africii.

9ani au trecut de la ultimul triumf al naționalei Coastei de Fildeș la CAN, 0-0 și 9-8 la loviturile de departajare contra Ghanei. Senegal jucase finala la precedentele două ediții, cu Algeria (0-1) și cu Egipt (0-0, 4-2)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează