Articol de GSP - Publicat sambata, 14 decembrie 2019 20:48
Răzvan Lucescu (50 de ani), antrenorul lui Al Hilal, a oferit declarații la finalul victoriei echipei sale cu Esperance Tunis (1-0), din „sferturile” Campionatului Mondial al Cluburilor.
- Semifinala Flamengo - Al Hilal se joacă marți, 17 decembrie. Partida va fi în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TVR de la 19:30
„Am câștigat meritat astăzi, noi am controlat jocul. Am făcut câteva greșeli, dar le vom remedia până la următorul meci. A fost un meci dificil împotriva unei echipe cu o apărare solidă și foarte bine organizată.
Toate meciurile de aici sunt dificile, pentru că se întâlnesc echipe care au câștigat trofee importante. Noi ne dorim să câștigăm fiecare meci și vom încerca să câștigăm partida cu Flamengo”, a afirmat Lucescu.
„Gomis a fost accidentat în ultima perioadă, dar a revenit la antrenamente marți și a muncit din greu încât să poată juca în a doua repriză și iată că a înscris golul victoriei”
Răzvan Lucescu, antrenor Al Hilal
PREMIILE DE LA CM AL CLUBURILOR
Locul 1 - 5 milioane $
Locul 2 - 4 milioane $
Locul 3 - 2,5 milioane $
Locul 4 - 2 milioane $
Campionatul Mondial al Cluburilor e organizat pe două arene din Doha, capitala Qatarului. Cea mai importantă este Khalifa International (45.416 locuri), care va găzdui meciuri și la Mondialul din 2022. Al doilea stadion e „Jassim bin Hamad", cu 11.918 locuri.