Andrea Pirlo mărturiseşte în autobiografia sa «Gîndesc, deci joc»: "Aş fi mers de-a buşilea la Real Madrid sau Barcelona!"

"Gîndesc, deci joc" e titlul cărţii, iar în paginile sale mijlocaşul lui Juventus povesteşte, printre altele, despre obsesia sa pentru PlayStation, cum a fost la un pas de Real Madrid, Barcelona sau Chelsea, de ce a vrut să se lase de fotbal în 2005 şi despre o discuţie cu Josep Guardiola.

"Am avut oferte de la Real Madrid şi de la Barcelona. Aş fi mers la oricare dintre ele de-a buşilea", recunoaşte cu sinceritate.

A vrut să se lase de fotbal la 26 de ani!
Pirlo descrie finala pierdută în 2005 de AC Milan în faţa lui FC Liverpool drept "o sinucidere colectivă". Actualul jucător al lui Juventus spune chiar că: "M-am gîndit serios să mă las de fotbal pentru că mi se părea că nimic nu mai are sens, nu mă mai simţeam fotbalist, nici măcar om nu mă mai simţeam. Nu aveam curaj nici măcar să mă uit în oglindă.
După meciul ăla, am inventat chiar o nouă boală cu multiple simptome, denumită şi «sindromul Istanbul». Nici pînă în ziua de astăzi nu ştiu prea bine ce s-a întîmplat în seara aia".

Coşmarul Berlusconi: "NU" pentru Chelsea, Real Madrid şi Barcelona!
Pe vremea cînd evolua la AC Milan, alte mari echipe din Europa au fost mereu cu ochii pe Andrea Pirlo şi au încercat să-l transfere. S-a opus de fiecare dată Milanul.  "Ancelotti abia fusese instalat pe banca lui Chelsea, iar eu aveam deja un acord cu formaţia engleză. Pentru mine, Carlo e ca un tată, un profesor, acel gen de om care ştie mereu cum să te facă să te distrezi. Sub comanda lui am petrecut cei mai buni ani din cariera mea şi acesta era şi motivul pentru care acceptasem transferul la Londra. Dar Berlusconi a scos o foaie de hîrtie pe care era încercuit numele lui Huntelaar şi mi-a spus că Milan îl pierduse. «Nu ne poţi face asta, la dracu', Andrea, tu eşti simbolul Milanului, l-am vîndut deja pe Kaka şi nu poţi abandona corabia pentru că ar fi o lovitură teribilă pentru imaginea noastră»"

Chelsea îi oferea mijlocaşului un contract pe 4 ani şi un salariu de 5 milioane de euro pe sezon. Milan a cîştigat însă "disputa" pentru Pirlo, cerîndu-le celor de la Chelsea să-l cedeze pe Branislav Ivanovici, ştiind bine că englezii nu vor accepta propunerea. Rezultatul? Transferul lui Pirlo la Chelsea a picat.

Visul interzis: "Mă trezeam adesea cu gîndurile rătăcind pe Santiago Bernabeu, Templul"
Ratarea transferului la Real Madrid a fost un adevărat coşmar pentru Pirlo. "În 2006, abia cîştigaserăm Campionatul Mondial şi eram cum nu se poate mai fericit. Lumea mă oprea pe stradă şi mă felicita. 

Aşa cum erau lucrurile în acel moment, eu aparţineam de Real Madrid, nu Milanului. În mintea mea, eram jucătorul Madridului, cu inima şi sufletul eram acolo. Aveam un contract de 5 ani care mă aştepta să-l semnez, iar salariul era fabulos!

Antrenorul de atunci al Realului, Fabio Capello, m-a sunat. Apoi m-a sunat şi Franco Baldini, directorul secţiei de fotbal. Toată lumea voia să discute cu mine. Eu vorbisem cu impresarul meu, Tullio Tinti, să afle ce spune Milanul despre interesul spaniolilor. M-a sunat Capello:

- «Salut, Andrea, sînt Fabio Capello»
- Salut, ce faci?
«Minunat! Cred însă că tu eşti şi mai bine. Vino să joci la Madrid. Tocmai l-am transferat pe Emerson, de la Juventus, şi tu eşti cel care trebuie să joace lîngă el, la mijloc»

Am zis OK, nu a fost nevoie de mult timp să mă convingă, mai puţin de un minut, cred. Văzusem şi contractul, impresarul meu îl studiase în detaliu şi plecase la Madrid. M-a sunat, mi-a zis că totul e OK, mă şi vedeam în tricoul alb. Curat şi, în acelaşi timp, agresiv. Mă trezeam adesea cu gîndurile rătăcind pe Santiago Bernabeu, Templul. O arenă care băga frica în adversari. Totul a picat, Galliani s-a opus transferului:

«Andrea, prietene, nu pleci nicăieri! Nu pleci pentru că vei semna asta. E un contract pe 5 ani, iar la salariu am lăsat necompletat ca să scrii tu orice sumă doreşti»

Eu nu mă puteam gîndi la altceva decît la Madrid. Gîndeam în spaniolă, visam în spaniolă. Imaginaţia mea mă ducea departe, zburam către Madrid şi aterizam undeva între Plaza Mayor şi Puerta del Sol.

Mare păcat că nu s-a făcut transferul. Aş fi semnat într-o secundă. Era un club cu mai multă strălucire decît Milan, perspective mai bune, mai atrăgător etc. Băgau spaima în adversari, indiferent cine erau aceştia.

Cu toate acestea, la finalul sezonului am avut consolarea că am cîştigat Liga Campionilor. Putea să iasă mult mai rău".

Obsedat de PlayStation
Unul dintre hobbyurile lui Pirlo este PlayStation-ul. "E cea mai bună invenţie din toate timpurile, după roată! De cînd am început să joc, aproape mereu am jucat cu Barcelona. Cu excepţia unei scurte perioade, la început, cînd jucam cu Milan. Nu pot spune cu certitudine cîte meciuri am jucat în ultimii ani, dar sigur sînt de vreo 4 ori mai multe decît numărul celor jucate de mine pe teren. Pirlo vs. Nesta era un clasic la Milanello. Ne trezeam de dimineaţă, luam micul dejun la 09:00, apoi ne închideam în cameră şi ne jucam pe PlayStation pînă la 11:00. Apoi ieşeam la antrenament, după care ne întorceam la PlayStation pînă la 4 după amiaza. Meciurile directe erau adrenalină pură. Eu jucam cu Barcelona, Sandro la fel. Barça vs. Barça. Primul jucător pe care-l alegeam era cel mai rapid, Samuel Eto'o, dar sfîrşeam prin a pierde de multe ori. Mă enervam cumplit, aruncam joystick-ul, apoi îi ceream lui Sandro să-mi acorde un meci revanşă. Pierdeam din nou. Şi nici măcar nu puteam avea scuza că are un antrenor mai bun, pentru că era acelaşi: Pep Guardiola. Eu şi Nesta ne-am gîndit chiar să-l răpim atunci cînd am mers să jucăm la trofeul Gamper, dar am renunţat. Ne-am gîndit că ar fi trebuit să-l împărţim cînd ajungeam în Italia şi nu ar fi fost o idee bună. Săracul, ar fi suferit" :D

Întîlnirea care l-a uluit. "Barça are nevoie de tine, Andrea!"
Pirlo povesteşte cum a decurs discuţia sa cu Pep, pe vremea cînd acesta antrena Barcelona. După meciul pentru trofeul Gamper, între FC Barcelona şi AC Milan, Guardiola i-a propus să vină la formaţia catalană: "A început să-mi vorbească despre Barcelona, îmi spunea că e ceva aparte, o maşinărie perfectă care, practic, s-a autoinventat. «Avem nevoie de tine aici, Andrea!», mi-a spus. Nu e genul care să se ascundă după degete. Ca jucător, treaba lui Pep era să conducă jocul, ca manager a învăţat să atace, mereu într-un stil impecabil. «Sîntem deja foarte puternici, chiar nu aş putea cere mai mult, dar tu ai fi cireaşa de pe tort. Căutăm un mijlocaş ca Xavi, Iniesta sau Busquets, iar acel mijlocaş eşti tu. Ai toate calităţile să joci la Barcelona, una în mod special: eşti un fotbalist de talie mondială!» Am tăcut mare parte din acea jumătate de oră, cît a durat întîlnirea, şi l-am lăsat pe el să vorbească. L-am ascultat şi am aprobat din gesturi în majoritatea timpului. Eram atît de surprins de discuţia asta încît reflexele mele încetiniseră. Eram mai mult uluit decît entuziasmat: zdruncinat de situaţia în care mă aflam, dar într-un fel pozitiv.

«Ştii, Andrea? Am vrut să vorbim pentru că aşa procedăm noi aici. Nu pierdem timpul. Vrem să te transferăm chiar acum şi am vorbit deja cu Milan. Ei au spus nu, dar nu renunţăm: noi sîntem Barcelona. Sîntem obişnuiţi să auzim astfel de răspunsuri, dar, în final, lucrurile se schimbă, de cel mai multe ori. Vom încerca să vorbim din nou cu Milan. Între timp, începe şi tu să vorbeşti cu ei».

Nimeni nu vorbise cu mine pînă atunci despre această ofertă. Fără să ştiu, eram subiectul unor negocieri dure pe marea piaţă a transferurilor.

«Dacă vii aici, te vei afla într-un loc unic. La Masia, academia noastră, e mîndria şi bucuria acestui club. Nu există nimic asemănător în lume. Merge ceas, e o orchestră filarmonică unde nu sînt permise totul sună perfect. În fiecare an, de acolo vin jucători pregătiţi să îmbrace tricoul primei echipe. Campionii noştri sînt produse ale academiei. Trebuie să vii aici, Andrea! Mereu mi-ai plăcut ca jucător. Vreau să fiu antrenorul tău! Milan a zis nu, dar nu renunţăm. Vom vedea ce se întîmplă. Hai să mai discutăm curînd despre asta. Călătorie plăcută înapoi la Milano şi să sperăm că nu mai rămîi mult acolo. Îţi mulţumesc din nou, a fost o discuţie foarte interesantă».

Nu mă aşteptam la aşa ceva, poate petrecusem prea mult timp jucîndu-mă pe PlayStastion şi am sfîrşit prin a fi parte din lumea aceea, prins într-un univers paralel. Gîndul mi-a zburat instant la Sandro Nesta. O să moară de invidie cînd o să-i povestesc, mi-am zis. Reuşisem să-l cîştig pe Guardiola, să-i iau lui Nesta şi acel 50 la sută pe care-l avea la PlayStation.

La vremea aceea, Barcelona era cea mai bună echipă din lume, ce mai era de spus? Nu se mai văzuse de multă vreme un fotbal ca cel jucat de Barcelona, acele schimburi de pase din prima şi abilitatea aproape nebună de a păstra posesia. Filozofia lor era simplă: mingea e a noastră şi trebuie să o păstrăm, asta plus o înţelegere din priviri între jucători şi o mişcare impresionantă pe teren, totul părea condus de Însuşi Dumnezeu. Un ceas Rolex cu baterii Swatch. Extrem de rafinat, extrem de rezistent.

Am părăsit biroul lui Guardiola complet uluit. Am ajuns ultimul în autocarul Milanului, dar nimeni n-a observat. Dacă se ajungea la un acord, eu aş fi făcut parte dintr-o echipă extraordinară şi aş fi avut parte de o provocare nouă. Mi-ar fi plăcut să fie aşa, mi-ar fi plăcut mult. Tratativele au continuat o perioadă, dar Milanul nu a cedat, în cele din urmă. Pe vremea aceea, eram considerat bun pentru Milan, aşa că au vrut să mă păstreze, nefiind interesaţi să negocieze. Au existat discuţii scurte, dar nimic clar".

Fascinat de Guardiola
Pirlo nu conteneşte cu laudele la adresa lui Pep Guardiola: "Mi-ar fi plăcut să fiu antrenat de Guardiola, el e genul de antrenor care-şi pune amprenta asupra echipelor sale. Le construieşte, le modelează, le ghidează, îşi ceartă jucătorii, îi încurajează. Îi face să fie grozavi. Îi duce la un alt nivel. Ibrahimovici a crezut că-l jigneşte numindu-l «Filozoful», dar cînd stai şi analizezi, ăsta e chiar un compliment. Să fii filozof înseamnă să gîndeşti, să cauţi înţelepciunea, să ai principii care ghidează şi influenţează ceea ce faci. Înseamnă să dai un sens lucrurilor, să-ţi găseşti drumul în lume, să crezi că în final, binele va învinge răul, chiar dacă sînt obstacole în drum. Guardiola a luat asta şi a aplicat-o fotbalului, o ştiinţă inexactă. El şi-a folosit creierul şi ceea ce a reuşit nu s-a datorat unor miracole, ci a ştiut să-şi programeze jucătorii. Stilul lui e uşor de digerat, un amestec de fantezie şi realitate".

Niciodată antrenor!
Andrea Pirlo nu îşi doreşte să antreneze vreodată. Mijlocaşul e decis să stea departe de banca tehnică: "Viaţa de antrenor e mult prea asemănătoare cu cea de fotbalist, aşa că în momentul în care voi pune punct carierei de jucător vreau să am o viaţă liniştită".