Articol de GSP - Publicat miercuri, 16 mai 2018 20:44
Mâine dimineață, Gigi Buffon, portarul în vârstă de 40 de ani, din 2001 la Juventus, va anunța foarte probabil despărțirea de clubul torinez într-o conferință de presă.
Dar, susțin jurnaliștii peninsulari, cel mai mare goalkeeper din istoria fotbalului italian nu se va retrage.
Și nu ar ajunge nici în America, nici în Emirate, nici în China. "Portarul are o propunere de la un club de Champions League!" e anunțul misterios din presa din Italia.
Gianluigi Buffon are 40 de ani și a evoluat în cariera sa numai la Parma și Juventus. La torinezi joacă din 2001 și a adunat 655 de jocuri. Paolo Maldini s-a oprit la 647 în 25 de sezoane la Milan.