Articol de Adrian Jitea - Publicat duminica, 14 aprilie 2024 20:31 / Actualizat duminica, 14 aprilie 2024 20:31
Aston Villa s-a impus cu 2-0 pe terenul lui Arsenal, în runda cu numărul 33 din Premier League. „Tunarii” au pierdut puncte importante în lupta pentru titlu.
Emirates a vibrat înainte ca elevii lui Arteta să pășească pe gazon. Liverpool tocmai pierduse cu Palace și părea că lupta la titlu devine una în doi, Arsenal vs Manchester City.
Doar că Aston Villa, revelația sezonului, are bătălia ei. Vrea locul 4 și să fie sigură de prezența în ediția următoare a Ligii Campionilor.
Aston Villa, lovitură pentru Arsenal în lupta la titlu
Arsenal a controlat prima repriză, dar contrele trupei lui Unai Emery au fost tăioase. Ollie Watkins a ratat prima ocazie în minutul 2, Havertz și Saka au dat replica.
Coordonatele au fost altele în partea secundă. Villa a ținut mai mult de minge și a fost aproape să deschidă scorul după o oră de joc. Execuția lui Youri Tielemans a lovit bara transversală, apoi a ricoșat în stâlpul din stânga.
Finalul a fost exploziv. Leon Bailey a deschis scorul în minutul 84, profitând de o nesincronizare a portarului Raya și a fundașilor Gabriel și Saliba. Toți au atacat la colțul scurt, au ratat mingea și l-au lăsat pe jamaican în fața porții goale.
Arsenal s-a aruncat în atac și a fost pedepsită. Waktins a sprintat de la jumătatea terenului, Smith Rowe nu s-a putut ține după el, iar golgeterul lui Villa a ajuns la borna celor 19 reușite stagionale. Emery câștigă pe terenul unui a fost dascăl și îi pune titlul pe masă lui Guardiola.
Trupa lui Arteta rămâne pe locul secund, la egalitate cu Liverpool. Ambele au de recuperat câte două puncte în lupta cu Manchester City.
Clasamentul LIVE din Premier League
FINAL. Arsenal - Aston Villa 0-2
- Au marcat: Bailey 84, Watkins 87
- Click AICI pentru live și statistici
Arsenal - Aston Villa, echipele de start:
Arsenal: Raya - White, Saliba, Gabriel, Zinchenko - Odegaard, Rice, Havertz - Saka, G. Jesus, Trossard
Rezerve: Ramsdale - Jorginho, Kiwior, Martinelli, Nketiah, Partey, Smith Rowe, Tomiyasu, Vieira
Antrenor: Mikel Arteta
Aston Villa: E. Martinez - Konsa, Diego Carlos, P. Torres, Digne - McGinn, Tielemans, Rogers, Zaniolo - Diaby, Watkins
Rezerve: Olsen - Bailey, Cash, Chambers, Duran, Iroegbunam, Kesler Hayden, Lenglet, A. Moreno
Antrenor: Unai Emery
Stadion: Emirates, Londra
Arbitru: David Coote
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Bayern a contactat un antrenor de top în ziua în care Leverkusen se poate încorona campioană
Istvan Kovacs, delegat în sferturile Champions League! UEFA l-a trimis la un meci de gală
Imagini scandaloase la Slobozia - Farul! Ce a putut să-i facă un copil lui Colțescu