Articol de Tibi Demeter - Publicat sambata, 22 iulie 2017 10:25
Arsenal a înaintat o ofertă către Barcelona pentru transferul lui Rafinha, conform presei din Marea Britanie
Milocaşul ofensiv al echipei catalane nu a făcut deplasarea cu echipa în stagiul de pregătire din Statele Unite şi a rămas acasă pentru a se recupera în urma unei accidentări la genunchi.
Surse Sky Sports anunță că Barcelona este dispusă să renunțe la Rafinha în schimbul unei sume de 30 milioane de euro. Şefii Barcelonei au anunțat însă săptămână trecută că fotbalistul care a avut 28 de prezențe în ultimul sezon nu este de vânzare.
Rafinha este fratele mai mic al lui Thiago Alcantara de la Bayern Munchen şi a avut o declarație plină incertitudine luna trecută. "Viitorul meu este deschis. Doar Dumnezeu ştie cu adevărat ce se va întâmpla", a spus Rafinha.
Brazilianul ar putea să fie al treilea transfer important al verii reuşit de Arsene Wenger. Rafinha ar completa lista noilor veniți, pe care se află: Saed Kolasinac şi Alexandre Lacazettte, al doilea fiind cel mai scump transfer din istoria clubului londonez.
Tehnicianul francez îşi doreşte să întărească zona centrală a mijlocului terenului, după prestațiile inconstante ale lui Aaron Ramsey în ultimul sezon şi posibila plecare definitivă a lui Jack Wilshere.
sursa: skysports.com
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat