INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LA LIGA

FOTO Atletico Madrid - Real Madrid 1-1 » Trupa lui Simeone a egalat în prelungirile unei partidei extrem de tensionate

Articol de - Publicat duminica, 29 septembrie 2024 20:58 / Actualizat luni, 30 septembrie 2024 00:55

Atletico Madrid și Real Madrid, echipele pregătite de Diego Simeone și Carlo Ancelotti, au terminat la egalitate, 1-1, în derby-ul etapei a 8-a din La Liga. Partida a fost întreruptă în repriza secundă, timp de aproximativ 20 de minute, din cauza icidentelor provocate de fanii Atleti.

Rezultatele etapei a 8-a din La Liga

Prima șansă importantă de gol a partidei a venit în minutul 9 și le-a aparținut gazdelor.

Julian Alvarez a avut o incursiune în careul advers la finalul căreia a trimis un șut spre poarta lui Thibaut Courtois, însă portarul belgian a reușit să respingă.

+4 FOTO

Replica Realului a venit în minutul 17, când Fede Valverde l-a pus la încercare pe Oblak cu o execuție puternică din afara careului, dar portarul lui Atletico a izbutit să pareze.

În minutul 36, Jude Bellingham a creat emoții pentru adeversari, atunci când a trimis un șut din marginea careului, dar Oblak a intervenit din nou.

Astfel, cele două echipe au intrat la egalitate la cabine.

Deși Atletico a pus mai multă presiune la poarta lui Courtois în startul reprizei secunde, prima șansă de gol le-a aparținut „galacticilor”.

Luka Modric a găsit un culoar perfect și i-a păsat lui Rodrygo, iar brazilianul a trimis din prima, însă șutul său a trecut puțin peste poarta lui Oblak.

În minutul 64, Real Madrid a preluat conducerea pe tabelă, grație reușitei lui Eder Militao.

Modric a bătut scurt o fază fixă, balonul a ajuns la Vinicius, a cărui centrare l-a găsit liber pe fundașul brazilian în careul advers, iar fostul jucător al lui Porto a trimis balonul în poarta lui Atletico, după ce șutul său a fost deviat de Llorente.

Atletico Madrid - Real Madrid, întrerupt timp de aproximativ 20 de minute

După 5 minute de la marcarea golului, suporterii lui Atletico au început să arunce cu obiecte spre Thibaut Courtois, iar arbitrul Mateo Busquets a trimis jucătorii la vestiar.

Atât antrenorul Diego Simeone, cât și căpitanul Koke au purtat conversații cu liderii galeriei lui Atletico pentru a-i face să înceteze cu aceste gesturi pentru ca meciul să poată continua.

După cele 20 de minute, partida s-a reluat, însă primele minute după reînceperea partidei au fost destul de tensionate, existând câteva clinch-uri între jucătorii celor două echipe. Protagoniștii au fost Vinicius, Rudiger, Koke și Le Normand.

În minutul 82, Atletico a avut o șansă mare de a restabili egalitatea, însă șutul lui Samuel Lino a fost respins în corner de către Courtois.

Trupa lui Simeone a izbutit egalarea în al 6-lea minut de prelungiri, mulțumită noului intrat Angel Correa, care a fructificat pasa venită de la Javi Galan.

Înainte de fluierul de final al partidei, Atletico a rămas în 10 după ce Llorente a fost eliminat pentru un fault dur asupra lui Fran Garcia.

Astfel, rezultatul final al partidei a fost cel stabilit de Angel Correa, iar astfel, Real și Atletico au ratat șansa de a se apropia de liderul Barcelona, care a pierdut în această etapă, 2-4 cu Osasuna.

Pentru cele două echipe urmează disputele din Liga Campionilor. „Galacticii” vor merge în Franța, unde vor da piept cu Lille, în timp ce Atletico va juca pe Estadio da Luz împotriva celor de la Benfica.

Clasament La Liga:

FINAL » Atletico Madrid - Real Madrid 1-1

  • Au marcat: A. Correa (90'+6) / E. Militao (64')
  • Suporterii lui Atletico au aruncat cu brichete spre Courtois, iar arbitrul a trimis jucătorii la vestiare în minutul 69
  • Atletico a rămas în 10 în prelungirile partidei, după ce Llorente a fost eliminat pentru un fault dur asupra lui Fran Garcia
  • Click AICI pentru statistici

Atletico Madrid - Real Madrid » Echipele de start:

Atletico Madrid (5-3-2): Oblak - Molina, Le Normand, Gimenez, Mandava, Llorente - De Paul, Gallagher, Griezmann - Sorloth, Alvarez
Rezerve: Musso, Gomis - Correa, Galan, Witsel, Koke, Lemar, Lenglet, Lino, Riquelme, Serrano, Simeone
Antrenor: Diego Simeone

Real Madrid (4-4-2): Courtois - Carvajal, Militao, Rudiger, Mendy - Valverde, Tchouameni, Modric, Bellingham - Rodrygo, Vinicius Jr.
Rezerve: Lunin, Fran - Camavinga, Endrick, F. Garcia, Guler, Vasquez, Vallejo, Ramon
Antrenor: Carlo Ancelotti

Stadion: Estadio Wanda Metropolitano (Madrid)
Arbitru: Mateo Busquets

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Florin Prunea, delegat UEFA, a „tunat” după România - Kosovo: „Sunt echipă mică!” + A dezvăluit o discuție cu doi „grei”: „Cei doi nu înțelegeau de ce a durat atât. «Stop the game», așa ziceau”
Nationala
Florin Prunea, delegat UEFA, a „tunat” după România - Kosovo: „Sunt echipă mică!” + A dezvăluit o discuție cu doi „grei”: „Cei doi nu înțelegeau de ce a durat atât. «Stop the game», așa ziceau”
Președintele TAS din Kosovo e amicul lui Răzvan Burleanu: „România va câștiga cu 3-0, dar faceți-vă ordine în tribună!” » Motivele pentru care-l acuză pe arbitrul danez
Nationala
Președintele TAS din Kosovo e amicul lui Răzvan Burleanu: „România va câștiga cu 3-0, dar faceți-vă ordine în tribună!” » Motivele pentru care-l acuză pe arbitrul danez
Jucătorul a părăsit cantonamentul naționalei » FRF a făcut anunțul în această dimineață
Nationala
Jucătorul a părăsit cantonamentul naționalei » FRF a făcut anunțul în această dimineață

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează