Articol de Vlad Roșu - Publicat marti, 02 mai 2023 15:18 / Actualizat marti, 02 mai 2023 16:20
Aurelio De Laurentiis (73 de ani), patronul celor de la Napoli, spune că titlul pe care formația de lângă Vezuviu îl va cuceri, cel mai probabil, în actualul sezon de Serie A, va fi unul câștigat în mod corect, nu prin jocuri de culise.
Finanțatorul napolitanilor a precizat, de asemenea, că Napoli ar fi trebuit să câștige de mai multe ori campionatul în Italia în ultimii ani, fiind de câteva ori aproape de a pune mâna pe Scudetto.
Aurelio De Laurentiis, patron Napoli: „Simt că am câștigat mai multe titluri în Serie A”
„Cred că ciclul câștigător la Napoli a început în urmă cu ceva timp, dar am fost penalizați în mod constant. Câteodată, ar fi trebuit să terminăm pe prima poziție, dar am încheiat campionatul pe locul al doilea.
Simt că am câștigat mai multe campionate, cel mai special fiind acesta, care este titlul onestității”, a declarat Aurelio De Laurentiis, potrivit tuttomercatoweb.
Napoli va deveni matematic campioană în Serie A dacă se va impune la Udinese
Joi, 4 mai, Napoli se deplasează pe terenul lui Udinese, într-o partidă din runda cu numărul 33 din Serie A. Dacă se va impune, Napoli va deveni matematic campioana Italiei, după o pauză de 33 de ani.
Napoli ar fi putut deveni campioană încă de duminică, 30 aprilie. Trupa de lângă Vezuviu nu a profitat de înfrângerea lui Lazio de pe terenul lui Inter, 1-3. Formația pregătită de Luciano Spalletti a remizat pe teren propriu, scor 1-1, cu Salernitana.
VIDEO. Rezumat: Napoli - Salernitana 1-1
Citește și:
Amenințată de UEFA cu suspendarea, Barcelona ia în calcul să joace în afara Europei!
Cristiano Ronaldo vrea să plece! Unde s-ar fi decis să se transfere de la Al-Nassr