Articol de Alexandru Stanciu - Publicat marti, 07 noiembrie 2023 18:54 / Actualizat marti, 07 noiembrie 2023 20:39
În ultimii ani mai mulți fotbaliști au fost jefuiți în Spania, ultima victimă fiind Sergio Ramos. Majoritatea jafurilor ar fi fost comise de același grup, condus de un bărbat albanez, care s-a prezentat „Alberto” și a oferit un interviu despre faptele sale presei spaniole.
Alberto a recunoscut că grupul condus de el a fost în spatele jafurilor asupra lui Cristiano Ronaldo, Johan Cruyff și Karim Benzema și a detaliat fiecare acțiune în parte.
Celebrul hoț Alberto a refuzat să-l jefuiască pe Messi!
Alberto a dezvăluit faptele pe care grupul său le-a comis: „L-am jefuit pe Benzema, care a încercat să-l prindă pe colegul nostru, dar n-a reușit. Tot noi am fost în spatele jafului de la vila lui Cristiano Ronaldo din Madeira, dar prada n-a fost interesantă.
În 2012 am pătruns în casa lui Johan Cruyff, fără să știm a cui e. Ne-am dat seama când am văzut mai multe poze cu el alături de mai mulți jucători. Am furat atunci în jur de 20.000 de euro”.
„N-am vrut să-i fac asta lui Messi, îl iubesc și respect prea mult”
Alberto a mărturisit că a avut nenumărate ocazii de a-i jefui casa și lui Leo Messi, dar a refuzat din cauza faptului că-l respectă prea mult: „Am oprit de câteva ori oameni care voiau să-l jefuiască pe Messi. Nu pot s-o fac de fiecare dată, dar am fost mândru de dățile în care am reușit asta.
În urmă cu ceva timp, cam un an de zile, cineva mi-a propus să spargem o casă, iar când am fost să văd despre ce este vorba mi-am dat seama că era casa părinților lui Messi. Leo se afla în Paris în acea vreme. Am interzis să se întâmple acest lucru, n-am vrut să-i fac asta lui Messi, îl iubesc și respect prea mult. Eu controlez peste 100 de persoane, care depind de mine și îmi cer mie permisiunea și informațiile necesare”.
Vezi și alte știri:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”