Articol de GSP - Publicat luni, 03 ianuarie 2022 22:34 / Actualizat luni, 03 ianuarie 2022 23:02
Continuă problemele pentru Xavi la Barcelona. După ce a jucat cu Mallorca, 1-0, cu 16 indosponibili din cauza coronavirusului și a accidentărilor, catalanii au anunțat încă două cazuri de Covid -19 în rândul jucătorilor.
Este vorba despre Ferran Torres și Pedri, ambii jucători intrând deja în izolare, a anunțat Barcelona pe Twitter.
Torres a fost depistat pozitiv la câteva ore după ce a efectuat primul antrenament alături de colegi de la venirea la catalani.
LATEST NEWS | Pedri and Ferran Torres have tested positive for Covid-19. The players are in good health and are in isolation at their homes. The Club has informed the relevant authorities. pic.twitter.com/3jDYDZuITz
— FC Barcelona (@FCBarcelona) January 3, 2022
Astfel, numărul de jucători infectați cu Covid-19 din lotul lui Xavi ajunge la 12. Pe lângă cei doi, au mai fost testaţi pozitiv Clement Lenglet, Dani Alves, Jordi Alba, Alejandro Balde, Ousmane Dembele, Samuel Umtiti, Gavi, Sergino Dest, Philippe Coutinho și Ez Abde.
În plus, Depay, Braithwaite, Ansu Fati și Sergi Roberto sunt accidentați și indisponibili pentru rumătoarele meciuri.
S-a impus la Mallorca în ciuda problemelor mari de lot
Înainte de deplasarea la Mallorca, Barcelona părea condamnată. Cu nu mai puțin de 16 absențe, cauzate de felurite accidentări și de infectarea cu COVID-19, antrenorul Xavi Hernandez s-a văzut nevoit să alcătuiască o echipă de start cu mai mulți jucători de la echipa secundă. Chiar și așa, Barcelona a obținut toate cele 3 puncte puse în joc.
În minutul 29, Luuk de Jong a trecut de două ori pe lângă gol. În decursul a 50 de secunde, a lovit bara stângă a porții cu o execuție din cădere, apoi bara transversală cu o foarfecă spectaculoasă, de la 11 metri de poartă! Luuk de Jong n-a mai putut fi oprit în minutul 44, când a înscris al doilea său gol pentru formația blaugrana.
Vârful olandez a trimis mingea în poartă cu capul, la capătul unei centrări a lui Oscar Mingueza. Luuk a fost ajutat și de ieșirea neinspirată a portarului Manolo Reina.
Pe final, Mallorca a forțat egalarea, dar defensiva Barcelonei a rezistat. Cea mai mare ocazie a gazdelor a venit în prelungiri, când ter Stegen a blocat incredibil, cu o intervenție ca la handbal, șutul lui Jaume Costa.
Cu cele 3 puncte obținute pe Visit Mallorca Estadi, catalanii au ajuns la un total de 31 după 19 etape și au urcat pe locul 5 în La Liga. Distanța față de liderul Real Madrid, care a pierdut duminică cu Getafe, s-a micșorat la 15 puncte.
Citește alte știri din fotbalul internațional:
Chelsea a dat lovitura! Rămâne pe Stamford Bridge până în 2023