Articol de Daniel Scorpie - Publicat duminica, 28 iunie 2020 11:19 / Actualizat duminica, 28 iunie 2020 11:46
Antrenorul celor de la Barcelona, Quique Setien, a fost ignorat de jucători în pauzele de hidratare şi a pus secundul să discute cu ei. Luis Suarez, autorul unei "duble", l-a atacat: „Întrebați-l de ce pierdem puncte în deplasare!"
Barcelona nu mai poate câştiga în deplasare nici când înscrie două goluri. Dacă la Sevilla a făcut nul, sâmbătă i-a pus piedică şi Celta Vigo, deşi a condus de două ori la Vigo (2-2). Nu au fost suficiente sclipirile lui Messi, care l-a servit perfect pe Luis Suarez (genială centrarea din „directă", pentru capul uruguayanului în careul mic!).
„Antrenamentele lui Quique Setien sunt o pierdere de timp"
Probleme catalanilor ar porni din vestiarul care nu-i mai oferă încredere, nici măcar atenţie antrenorului, cum scrie Marca.
Un argument în sprijinul acestei teorii e că în pauzele de hidratare: „Quique Setien a fost ignorat şi l-a trimis pe secundul Eder Sarabia să le vorbească. Şi acelaşi lucru se întâmplă şi la pregătiri! Uneori, din cauza lipsei de ritm, unii dintre senatorii echipei pleacă de pe teren, considerând că e o pierdere de vreme! Setién este singur şi scaunul i se clatină, iar Messi acuză că Barça postpandemie nu s-a schimbat în bine".
Frustrarea lui Luis Suarez
Îl susţine şi partenerul său preferat din atacul blaugrana. Luis Suarez, care nu marcase niciodată până acum la Vigo!, s-a constituit în paratrăznetul vestiarului:
„Sunt extrem de frustrat! Suntem condamnați să câştigăm acum fiecare meci și s-așteptăm ca Real să facă pași greșiți. Pierdem puncte importante în deplasare, ceea ce nu se întâmpla în sezoanele trecute. Trebuie să îl întrebați pe antrenor de ce se întâmplă asta, el trebuie să analizeze situaţia. Eu sunt fericit că mi-am ajutat echipa, însă trist și furios pentru că am ratat victoria".
Şi Ter Stegen a dat fail!
Nici poarta nu a mai funcţionat atât de bine. Ter Stegen e complice la golul doi, prin modul defectuos în care şi-a alcătuit şi poziţionat zidul. Aspas l-a surprins cu execuţia la colţul scurt, lângă bară, prin breşa oferită de săritura lui Griezmann.
„Este meritul analistului video şi al antrenorului de portari, cu care am studiat cum se mişcă zidul blaugrana la fazele fixe. Lasă o gaură şi pe-acolo am şutat", a dezvăluit Iago Aspas, al patrulea jucător din LaLiga care-l învinge pe Ter Stegen din lovitură liberă. Are 6 goluri din ultimele 34 de execuţii! Ar fi putut ieşi mai rău pentru Barça dacă neamţul n-avea o superintervenţie la ocazia lui Nolito din prelungiri.
"Am primit al doilea gol din cauza săriturii unui jucător. Cred că fotbalul a fost un pic nedrept cu noi, n-am fost lucizi în momentele cheie. Nu-mi vine să cred că Piqué n-a marcat la acea fază în debutul meciului"
Quique Setién, antrenor Barcelona
3victorii din 9 jocuri "afară" cu Setién pe bancă are Barça: la Ibiza în Cupă, la Sevilla cu Betis şi la Mallorca
2meciuri din 42 în care Suárez a reuşit o "dublă" n-au fost câştigate de Barça în LaLiga, ultima oară la 4-5 cu Levante în mai 2018. În 38 din 40 în care Messi a dat cel puţin două assisturi, catalanii au învins
Alte știri de Barcelona:
LA LIGA. Faza care o poate costa titlul pe Barcelona! Greșeală de amatori în meciul cu Celta Vigo
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro