Articol de GSP - Publicat sambata, 08 ianuarie 2022 20:15 / Actualizat sambata, 08 ianuarie 2022 21:15
Situația lui Ousmane Dembele (24 de ani), fotbalist care refuză prelungirea contractului cu FC Barcelona, i-a determinat pe catalani să-i caute înlocuitor. Adama Traore (25) este principala țintă.
Extrema Barcelonei a refuzat prima ofertă de prelungire a contractului, care venea la pachet cu o diminuare a salariului. Dembele a lăsat să se înțeleagă că așteaptă o propunere mai bună, iar acum poate fi ofertat și de alte echipe, unde poate pleca gratis în vară.
Adama Traore, dorit la Barcelona
În aceste condiții, Barcelona este în căutare de un înlocuitor și s-a oprit la Adama Traore, extrema celor de la Wolverhampton.
Potrivit spaniolilor de la Sport, Traore, care a evoluat în perioada 2014-2015 pentru catalani, este văzut drept jucătorul cu profilul ideal pentru a-i lua locul lui Dembele în echipă.
Astfel, catalanii deja au început negocierile pentru transfer. Presa spaniolă anunță că mutarea are șanse mari de reușită, Traore avându-l impresar pe celebrul Jorge Mendes.
2 trofeeare Adama în palmares cu Barcelona, titulul în sezonul 2014-2015 și Supercupa Spaniei în sezonul 2013-2014
Agentul e un apropiat al Barcelonei și a intermediat la începutul sezonului transferurile lui Semedo și Trincao la Wolves.
Nu e singura echipă interesată de Adama
Prețul ar putea fi însă o problemă, Daily Mail anunțând că Wolves ar cere în jur de 25 de milioane de euro pentru a se despărți de mijlocaș.
Barcelona are și concurență pentru fotbalistul cu cele mai multe driblinguri în acest sezon de Premier League (80), Tottenham este și ea pe urmele spaniolului.
0goluri și 0 pase de gol în 20 de apariții are Adama Traore în acest sezon la Wolverhampton
Barcelona s-a despărțit de Coutinho
Barcelona l-a cedat pe Philippe Coutinho (29 de ani) împrumut la Aston Villa până a sfârșitul sezonului.
Aston Villa va plăti cea mai mare parte a salariului pe care Coutinho îl încasa de la Barcelona. Catalanii îi achitau în jur de 240.000 euro săptămânal. Aston Villa a anunțat că fotbalistul va ajunge în Birmingham în următoarele 48 de ore, urmând să efectueze vizita medicală.
Barcelona și Aston Villa s-au înțeles și în privința unei opțiuni de cumpărare definitivă a lui Coutinho, la finalul împrumutului.
Citește alte știri din fotbalul internațional:
S-a prăbușit pe gazon și a avut convulsii! Scene șocante sub ochii lui James Rodriguez
Bogații de la Newcastle, eliminați rușions în FA Cup de o echipă de Liga a 3-a!