Articol de GSP - Publicat duminica, 14 noiembrie 2021 14:35 / Actualizat duminica, 14 noiembrie 2021 15:36
După ce l-a adus pe Dani Alves, Barcelona îl are acum pe listă pe Raheem Sterling, extrema de 26 de ani de la Manchester City.
Presa catalană notează că Barcelona este interesată de internaționalul englez și că acesta ar putea ajunge în iarnă sub comanda lui Xavi.
Barcelona îl vrea pe Raheem Sterling
Clubul are mari probleme financiare, astfel că șefii Barcelonei încearcă să găsească cea mai bună formulă pentru a obține semnătura lui Sterling.
Astfel, Barcelona plănuiește să-l împrumute pe Sterling în iarnă, pentru 6 luni. Catalanii ar vrea să existe în acordul de împrumut și o clauză de cumpărare de 50 de milioane de euro, dar aceasta să nu fie obligatorie, astfel că, dacă Raheem nu dă randament, Barcelona să nu fie forțată să-l cumpere.
90.000.000 de euroe cota lui Raheem Sterling, potrivit transfermarkt
Ziarul Sport scrie că Raheem Sterling este de acord să semneze cu Barcelona și că Manchester City este dispusă să renunțe la el. Astfel, rămâne de văzut dacă formația din Premier League va accepta propunere catalanilor.
Sterling mai are contract cu City în 2023 și a refuzat să-l prelungească. Internaționalul englez este la Manchester din 2015, iar în acest sezon a bifat 15 prezențe, reușind 2 goluri.
VIDEO Golurile marcate de Sterling în sezonul trecut
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”