Articol de GSP - Publicat duminica, 06 septembrie 2020 09:04 / Actualizat duminica, 06 septembrie 2020 09:55
Georginio Wijnaldum, 29 de ani, mijlocaș central, este foarte aproape de Barcelona. Liverpool va încasa în jur de 20 de milioane de euro în schimbul olandezului.
Hristo Stoicikov, fost mare fotbalist al Barcelonei, a postat pe contul personal de Instagram o fotografie alături de Wijnaldum: „Următorul număr 8 al Barcei”.
În acest moment, tricoul cu numărul 8 este liber la Barcelona, după ce Arthur Melo a fost transferat de Juventus.
Barcelona transferă de la Liverpool
Prezentat de Barcelona pe 19 august, Ronald Koeman vrea să se înconjoare de olandezi în Catalunya. Inițial, îl dorea în linia mediană pe Donny van de Beek, de la Ajax, dar acesta a preferat să semneze cu Manchester United.
Clubul blaugrana s-a orientat imediat și a ales alt jucător batav pe acea poziție: Wijnaldum, care intră în ultimul sezon de contract cu Liverpool. Cotidianul catalan Sport dezvăluie că există o înțelegere și cu mijlocașul, și cu campioana Angliei. Suma de transfer ar fi de maximum 20 de milioane de euro. Liverpool ar folosi acești bani pentru a-l aduce pe Thiago Alcantara, de la Bayern.
Transferurile realizate de Barcelona pentru sezonul următor:
- Miralem Pjanic (Juventus) - 30 de ani, mijlocaș central - 60 de milioane de euro
- Pedri (Las Palmas) - 17 ani, extremă dreapta - 5 milioane de euro
- Trincao (Braga) - 20 de ani, extremă dreapta - 31 de milioane de euro*
- Matheus Fernandes (Palmeiras) - 22 de ani, mijlocaș defensiv - 7 milioane de euro*
*transferuri rezolvate din luna ianuarie; fotbaliștii au ajuns în această vară în echipa catalanilor
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Mercato de criză la Real Madrid: „galacticii” au scos la vânzare 4 fotbaliști!
Pleacă Marius Șumudică de la Gaziantep? Ce ofertă concretă a primit tehnicianul