Articol de GSP - Publicat joi, 19 iulie 2018 09:32
Marea provocare a lui Cristiano Ronaldo se numește Juventus Torino, al patrulea său club, după Sporting Lisabona, Manchester United și Real Madrid.
Portughezul a renunțat la viața de superstar la Madrid pentru a trăi noi aventuri în Serie A. Țintele sale sunt să obțină cât mai multe trofee și să înscrie cât mai multe goluri, pentru a marca istoria clubului bianconero și a fotbalului internațional.
Cotidianul spaniol Marca a alcătuit o listă cu cele mai importante obiective ale fotbalistului prezentat oficial la Juventus luni.
1. Să demonstreze că mai are lucruri de arătat în fotbal
Portughezul a glumit încă de la prezentare în legătură cu vârsta sa: "Am 23 de ani... voiam să zic 33". Principala provocare este să fie decisiv pentru Juventus în ciuda vârstei și să arate că aceasta este doar un număr. Aceasta este mentalitatea lui Cristiano, care nu vrea să încheie încă etapa fotbalistică la cel mai înalt nivel. "La vârsta mea, jucătorii merg în Qatar sau în China", a declarat Ronaldo la prezentarea în Italia.
2. Să câștige a șasea Ligă a Campionilor și să-l egaleze pe Gento
Dacă e o competiție în care Cristiano vrea să fie legendă, aceasta este Liga. "E un obiectiv, dar nu trebuie să fie o obsesie" a explicat Ronaldo. Este și marele obiectiv al clubului Juventus, care are 22 de ani de când n-a mai cucerit cel mai important trofeu intercluburi. O provocare și pentru Juve, și pentru Ronaldo, un obiectiv comun. Cristiano are o Ligă cu United și 4 cu Real Madrid.
3. Trei Ligi cu trei echipe diferite
Ronaldo vrea să fie Mister Champions. Fotbalistul portughez are în plan să câștige Liga cu trei cluburi diferite, ceea ce au reușit doar doi jucători în istoria fotbalului: Eto'o și Seedorf. Dacă va face asta, va demonstra că nu există nimeni la nivelul său în Europa.
4. Trei campionate în trei țări diferite
O altă provocare o reprezintă cucerirea a trei titluri interne în trei țări. După ce a luat campionatul în Anglia cu Manchester United și în Spania cu Real Madrid, acum vrea să ia scudetto cu Juventus. Această tripletă ar face ca palmaresul său impresionant să strălucească și mai mult.
5. Cel mai bun marcator al lui Juventus în Serie A
Cele 35 de goluri ale atacantului maghiar Ferenc Hirzer au rămas cele mai multe marcate la clubul italian, datând din sezonul 1925/1926. După aproape un secol, mai exact 92 de ani, Ronaldo va avea ocazia de a depăși cifra istorică și a intra în istorie.
6. Golgeter și Gheata de Aur cu trei cluburi diferite
Ronaldo ar putea să-și treacă în cont și titlul de cel mai bun marcator în Serie A și să intre în lupta pentru cel mai bun marcator din Europa. Portughezul a reușit deja asta cu Manchester United în sezonul 2007-2008, 31 de goluri și cu Real Madrid, de trei ori: 2010-2011, 40 de goluri, 2013-2014, 31 de goluri, 2014-2015, 48 de goluri.
7. Să câștige al șaselea Balon de Aur
Pentru Ronaldo nu este o obsesie să-l depășească pe Leo Messi la acest capitol, dar poate fi o provocare interesantă. Ambii au în acest moment 5 Baloane de Aur. "Niciodată nu m-am gândit că voi câștiga două, dar trei, patru sau cinci", mărturisea nu demult portughezul.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro