Articol de Aurelian Botezatu - Publicat luni, 18 septembrie 2017 10:32
Managerul lui Chelsea, Antonio Conte, îl apără pe brazilianul eliminat după un fault brutal asupra lui Kolasinac: ”A fost provocat în prealabil de Alexis Sanchez. trebuia să fluiere”.
Antonio Conte susține că nu-i place să comenteze deciziile de arbitraj. Dar duminică, după eliminarea lui David Luiz (87) în derby-ul cu Arsenal (0-0), nu s-a mai putut abține. Apărătorul lui Chelsea i-a pus crampoanele pe gleznă lui Sead Kolasinac, intrarea e brutală, evident, însă managerul albaștrilor îi găsește brazilianului circumstanțe atenuante: "Alexis Sanchez l-a provocat în faza anterioară. A fost fault". Și dă vina pe "centralul" Michael Oliver: "Dacă fluiera, acum sigur nu mai discutam despre cartonașul roșu arătat lui Luiz".
Conte insinuează că arbitrii i-ar persecută echipa. "Am fost eu însumi jucător și se întâmplă să iei cartonașe roșii dacă n-ai noroc de arbitri obiectivi. Uneori, adversarii merită să vadă roșu, dar continuă să joace cu 11 oameni pe teren. Sper ca pe viitor să se schimbe situația", a punctat managerul lui Chelsea, care, potrivit tabloidului The Sun, va trebui să se lipsească de serviciile lui David Luiz 3 etape. Meciuri în care va avea de-a face cu Stoke, Manchester City, și Crystal Palace.
3 jucători eliminați a avut Chelsea în primele 5 etape ale noului sezon