Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 decembrie 2022 20:25 / Actualizat miercuri, 28 decembrie 2022 20:42
Chelsea a anunțat oficial că a ajuns la o înțelegere cu norvegienii de la Molde pentru transferul atacantului David Datro Fofana, în vârstă de 20 de ani.
Ivorianul evoluează pe postul de atacant central la Molde, club la care are cifre remarcabile în ultimii doi ani: 24 de goluri și 10 assist-uri în 65 de partide în toate competițiile. Fofana, component al naționalei Coastei de Fildeș, are apariții inclusiv în Europa League și Conference League pentru Molde.
Cotat la 7 milioane de euro de Transfermarkt, Datro Fofana a mai evoluat înainte de a ajunge în Norvegia doar la AFAD Djékanou, un club din Côte d'Ivoire, țara natală. Compatriotul lui Datro Fofana, ilustrul Didier Drogba, a scris istorie la Chelsea, alături de care a câștigat patru titluri în Premier League și o Ligă a Campionilor.
Chelsea a bătut palma cu David Datro Fofana
Clubul londonez a anunțat miercuri seara că „a ajuns la un preacord cu Molde pentru transferul lui David Datro Fofana”. Acesta urmează să se alăture lotului lui Chelsea de la 1 ianuarie, notează Sky Sports.
Sursa citată mai scrie că londonezii îl au în vizor și pe argentinianul Enzo Fernandez, desemnat cel mai valoros tânăr jucător de la Campionatul Mondial din Qatar.