Articol de GSP - Publicat duminica, 13 februarie 2022 12:05 / Actualizat duminica, 13 februarie 2022 13:44
Christian Eriksen (29 de ani), mijlocașul danez, a fost prezentat în fața fanilor lui Brentford, noua sa echipă.
A fost prima apariție pe teren după 8 luni pentru Eriksen, care e tot mai aproape de revenire. Fostul jucător al lui Inter a suferit un stop cardiac la meciul Danemarca - Finlanda, din cadrul Euro 2020, în luna iunie a anului trecut.
Christian Eriksen, prezentat fanilor lui Brentford
Sâmbătă, danezul a pășit pentru prima dată pe terenul noii sale echipe, înaintea meciului dintre Brentford și Crystal Palace, scor 0-0. Eriksen a fost întâmpinat cu aplauze de fanii noii sale echipe și a fost vizibil emoționat de primirea călduroasă a englezilor.
Eriksen a semnat în această iarnă un contract cu echipa londoneză, valabil pe 6 luni, după ce în decembrie s-a despărțit de Inter Milano. Christian poate juca din nou fotbal, după ce i-a fost implantat un defribilator cardiac în zona inimii. Regulile din Italia nu permit sportivilor să participe la competiții în aceste condiții, astfel că mijlocașul a fost nevoit să își rezilieze contractul cu „nerazzurrii”.
8 goluria marcat Eriksen pentru Inter Milano, în toate competițiile
Eriksen revine în Premier League după un an și jumătate. Danezul a îmbrăcat tricoul lui Tottenham timp de 7 sezoane, între 2013 și 2020, înainte să se transfere la Inter.
Eriksen, aproape de revenirea pe teren
Mijlocașul danez este aproape să joace din nou într-un meci oficial, dar mai are nevoie de timp pentru a se pune la punct cu pregătirea fizică. Înainte de a semna cu Brentford, Eriksen s-a antrenat cu echipa de tineret a lui Ajax, club pentru care a jucat în perioada 2009-2013.
Christian a declarat pentru talkSport, vineri, că este pregătit să joace din nou: „Dacă mi-ar fi fost teamă, nu m-aș fi întors în fotbal. Am foarte mare încredere în medici și în defribilatorul cardiac, astfel că sunt 100% sigur că decizia de a mă întoarce este corectă”.
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Barcelona „sparge banca” pentru un nou transfer » 60 de milioane pentru un campion mondial