Articol de GSP - Publicat sambata, 14 martie 2020 22:42
John Obi Mikel (32 de ani), mijlocașul defensiv al celor de la Trabzonspor, a postat un mesaj-manifest pe contul personal de Instagram, în care și-a exprimat dezacordul cu privire la continuarea campionatului din Turcia.
- Numărul deceselor în cazul epidemiei de coronavirus la nivel mondial depășește valoarea de 5.436, în timp ce numărul cazurilor de infecție ajunge la 145.995
„Există mai mult în viață decât fotbal. Nu mă simt confortabil și nu vreau să joc fotbal în această situație. Toată lumea ar trebui să fie acasă cu familia și cu persoanele iubite în aceste vremuri critice. Sezonul ar trebui anulat, din moment ce omenirea se confruntă cu asemenea probleme", a scris fostul jucător al lui Chelsea.
„Ai dreptate, John. Viața e mai importantă decât fotbalul", i-a replicat Falcao, fotbalistul lui Galatasaray. „Vorbe pline de înțelepciune”, a punctat și fostul internațional Didier Drogba.
Situația campionatelor europene
- Suspendate: Germania, Anglia, Italia, Spania, Portugalia, Franța, România, Olanda, Elveția, Austria, Danemarca, Norvegia, Suedia, Scoția, Țara Galilor, Irlanda de Nord, Luxemburg, Belgia, Polonia, Cehia, Slovacia, Moldova, Bulgaria, Georgia, Israel, Islanda, Malta, Cipru, San Marino, Slovenia, Bosnia, Albania, Macedonia de Nord, Grecia, Muntenegru, Kosovo, Croația, Irlanda, Finlanda, Letonia, Estonia, Lituania, Armenia, Andorra, Feroe, Gibraltar,Azerbaidjan, Kazahstan*;
- Porți închise: Rusia, Turcia, Serbia, Ungaria, Ucraina;
- Se joacă normal: Belarus.
- *sunt incluse toate țările membre UEFA, mai puțin Liechtenstein, care nu are propriul campionat
VEZI ȘI:
Ioan Ovidiu Sabău s-a „autodenunțat” după remiza cu Sepsi: „E adevărat că sunt pisălog”