Articol de GSP - Publicat luni, 21 aprilie 2014 00:00 / Actualizat luni, 21 aprilie 2014 15:24
Cristiano Ronaldo şi-a revenit după accidentare şi e apt de joc pentru partida cu Bayern Munchen, programată miercuri, de la 21:45, în direct la Digi 1 şi liveTEXT pe GSP.RO.
Site-ul oficial al lui Real Madrid a anunţat că portughezul s-a antrenat normal alături de colegii săi. Gareth Bale, în schimb, nu s-a putut pregăti cu echipa din cauza unei răceli. Cel mai probabil însă, galezul va fi apt pentru semifinalele Ligii Campionilor.
Cristiano Ronaldo s-a accidentat în urmă cu două săptămîni. Starul portughez a avut probleme musculare la bicepsul femural al piciorului stîng şi a ratat finala Cupei Regelui, contra Barcelonei, cîştigată de madrileni cu 2-1.