Articol de GSP - Publicat duminica, 19 aprilie 2020 16:11
Eterna dezbatere „Cine e mai bun: Cristiano Ronaldo sau Leo Messi?” a atras și atenția unor fotbaliști englezi de marcă, precum Wayne Rooney, 35 de ani, și David Beckham, 44 de ani.
Rooney, care a format un parteneriat puternic cu portughezul la Manchester United, a declarat: „Cristiano nu a fost atât de concentrat pe obiective când am început să jucăm împreună, dar se putea vedea că tot ceea ce își dorea era să fie cel mai bun din lume. Se antrena, repeta și a început să arate asta. Cristiano a devenit un marcator incredibil, iar el și Messi sunt poate cei mai buni jucători de fotbal din istorie.
În ciuda prieteniei cu Ronaldo, l-aș alege pe Messi. Din același motiv pentru care îmi plăcea să-i urmăresc pe Xavi și Scholes: diferențele din joc. Nu-mi amintesc să-l fi văzut pe Messi să înscrie lovind mingea cât de tare poate. El le trimite în plasă liniștit, face totul să pară ușor. Ronaldo e nemilos în careu, un ucigaș. Dar Messi te torturează până te omoară. Cu Messi ai impresia că se distrează mai mult.
Ei doi au schimbat complet jocul din punctul de vedere al numărului de goluri marcate și nu cred că vor fi egalați niciodată”.
Și David Beckham, ex-jucător la United și Real Madrid, crede că Messi e cel mai mare jucător din lume: „E cel mai bun! E imposibil ca vreun jucător să egaleze talentul lui. E la un nivel doar al lui. Nu e alt jucător ca el. Cristiano Ronaldo nu e pe aceeași treaptă, dar ambii sunt peste ceilalți”.