INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DANEMARCA - AUSTRIA 1-0

Vor titlul mondial! Danezii sunt singurii cu maximum de puncte și fără gol primit

Danemarca vrea să câștige Campionatul Mondial 2022! // sursa foto: Imago
Danemarca vrea să câștige Campionatul Mondial 2022! // sursa foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 13 octombrie 2021 11:15 / Actualizat miercuri, 13 octombrie 2021 20:54

Danemarca s-a calificat la turneul final, după 1-0 cu Austria, a 8-a victorie în opt meciuri. Kasper Schmeichel le-a dedicat performanța lui Christian Eriksen și Lars Hogh, antrenorul de portari atins de cancer.

Au trecut trei luni de la Euro 2020 și ei au rămas pe acel val al încrederii totale, înfruntând împreună toate problemele. Danezii s-au calificat și ei la Mondial, după germani, dar eu sunt unici. 

Semifinaliști la ultimul turneu continental, locul 10 în topul FIFA, „vikingii” sunt singurii cu punctaj maxim în aceste preliminarii și tot singurii fără gol primit.

Titlul mondial, la 30 de ani de la titlul european?

Opt meciuri, opt victorii, 24 de puncte, golaveraj 27-0! Ultima partidă, 1-0 cu Austria în „Parken”, Austria pe care o învinseseră și în deplasare cu 4-0 și care nu a putut nici să șuteze pe poarta nordicilor. Nici măcar o dată!

Roș-albii se simt invincibili. Simt că nimic nu-i mai oprește acum. Căpitanul Simon Kjaer își dorește totul: „La Euro am jucat semifinalele. Mergem la Mondial și vrem mai mult”. 

Mijlocașul Thomas Delaney, pasator decisiv marți la golul lui Joakim Maehle (fundașul-mijlocaș stânga e unul dintre cei doi golgeteri ai echipei în campania spre CM 2022, cu 4 reușite), exprimă și mai limpede visul lor: „Nu putem fi învinși, asta credem. Vom juca la Mondial cu gândul de a câștiga fiecare meci”. 

La 30 de ani de la titlul european cucerit de Brian Laudrup, Povlsen și Peter Schmeichel, generația lui Kasper Schmeichel vrea aurul mondial.

3,375este media golurilor pe meci înscrise de Danemarca în aceste preliminarii (27 în 8 etape)

„Ne gândim la Christian Eriksen și Lars Hogh”

„Emoțiile sunt copleșitoare când cântăm imnul, după tot ce am suferit, după ce am înfruntat maladii și accidente”. Delaney se referea la Lars Hogh, 62 de ani, antrenor de portari, care a fost diagnosticat cu cancer la pancreas în 2018, boala recidivând recent, și la Christian Eriksen, decarul danez prăbușit pe teren, la Euro, din cauza unui stop cardiac. Și-a revenit după ce a fost resuscitat pe gazon, dar nu se știe dacă va mai juca vreodată.

Marți seară, în mijlocul bucuriei, într-un „Parken” aproape plin (35.843 de spectatori), Kasper Schmeichel a luat microfonul și le-a dedicat lor succesul, calificarea: „Am realizat ceva extraordinar împreună și vă mulțumim. Ne gândim la Christian Eriksen și Lars Hogh. Ei nu sunt acum cu noi, dar de-abia îi așteptăm înapoi”.

Aceasta este Danemarca astăzi. O mare familie. Legătura puternică dintre jucători, relația la fel de profundă cu suporterii, totul dă speranță la Copenhaga. Această echipă chiar poate fi campioana lumii.

17 daneziau marcat până acum în această campanie (11 câte un gol, 4 câte două, Maehle și Skov Olsen patru)

Avem un talent nebun în această echipă și atâția jucători buni, este incredibil. Totul a fost la cel mai înalt nivel în ultimul an
- Thomas Delaney, mijlocaș Danemarca

Vreau să strâng mâinile tuturor celor implicați în fotbalul danez, de la nord la sud și de la est la vest. Toți sunt importanți
- Kasper Hjulmand, selecționer Danemarca

Kasper Hjulmand: „Spiritul acestei echipe înseamnă totul”

Secretul alb-roșu: selecționerul. „Când a venit Kasper Hjulmand, ne-a spus ce înseamnă naționala. Unitate, inspirație. Atunci a început drumul nostru, ascensiunea”. 

Thomas Delaney e convins de forța daneză, la fel ca Hjulmand. El crede cel mai mult în jucătorii săi: „Spiritul acestei echipe înseamnă totul. Pasiune, ardoare, asta văd mereu pe teren”.

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

FIFA vrea să revoluționeze arbitrajul » Wenger dezvăluie ce schimbare e luată în calcul

Cristiano Ronaldo, mesaj după hat-trick-ul din preliminariile Campionatului Mondial

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
leu.mr
leu.mr  •  13 Octombrie 2021, 12:56

"Această echipă chiar poate fi campioana lumii" - povesti nemuritoare. Aia este grupa de mondial ??? Nu au nici un adversar

Vezi toate comentariile (1)
Comentează