Articol de Alexandru Barbu - Publicat miercuri, 24 mai 2023 14:33 / Actualizat miercuri, 24 mai 2023 15:30
În contextul scandalului de rasism cu Vinicius de la Real Madrid în prim-plan, pe rețelele de socializare a devenit virală o declarație făcută de Jurgen Klopp, managerul lui Liverpool, în februarie.
CONTEXT:
- Vinicius nu a încheiat pe teren meciul dintre Valencia și Real Madrid (1-0) de duminică. În minutul 90+7, brazilianul a primit cartonașul roșu din partea arbitrului Ricardo de Burgos Bengoetxea, pe motiv că l-a lovit cu brațul în figură pe Hugo Duro în cadrul unei încleștări generale;
- În prima fază, „centralul” îi acordase doar „galben” lui Vinicius, dar a revenit asupra deciziei după ce arbitrul VAR l-a chemat la marginea terenului să revadă faza, considerând că lovitura aplicată de Vinicius trebuie sancționată mai aspru;
- Vinicius a fost astfel eliminat, dar cartonașul roșu a trecut în plan secund după meci, pe buzele tuturor fiind iureșul iscat după ce fanii Valenciei au scandat rasist la adresa brazilianului.
Jurgen Klopp, manager Liverpool: „Nimic în lume nu justifică rasismul”
Înaintea manșei tur cu Real Madrid din optimile de finală ale Ligii Campionilor (2-5), Klopp a fost întrebat de un reporter dacă Vinicius are și el o parte de vină pentru abuzurile la care e supus din cauza „stilului său de joc, de multe ori provocator”.
Esto declaraba hace algunos meses Jurgen Klopp sobre Vinicius. Claramente, el problema está en España. pic.twitter.com/3YnZSPCDZh
— Miguel Santana ✍️ (@Santanadeportes) May 22, 2023
Neamțul a demontat pe loc teoria jurnalistului: „Dacă face ceva pe teren care ar putea provoca rasismul? Nu există nimic în lume care să justifice asta! Imaginează-ți dacă aș fi răspuns da, ar fi complet nebunesc”.
Cartonașul roșu primit de Vinicius în Valencia - Real Madrid a fost anulat
Marți seara, în urma unei ședințe lungi, Comitetul de Competiții din La Liga a decis să anuleze cartonașul roșu primit de Vinicius.
În motivarea citată de Marca este menționat: „Comitetul consideră că judecata arbitrului a fost influențată de omisiunea întregii faze, ceea ce a viciat decizia. Faptul că o parte determinantă a faptelor a fost omisă a condus la adoptarea unei decizii arbitrare”.
La ce se referă Comitetul? Chiar înainte ca Vinicius să-l lovească cu brațul în figură pe Hugo Duro, fotbalistul Valenciei îl prinsese de gât de la spate, o manevră demnă de MMA. Numai că arbitrului nu i-a fost arătată și secvența respectivă pe monitorul VAR, ci doar lovitura aplicată de Vinicius.
Din Comitetul de Competiții fac parte 3 judecători, unul din partea La Liga, unul din partea Federației Spaniole, ultimul din partea Consiliului Superior al Sportului.
Sancțiuni împotriva Valenciei
Alte două decizii luate de Comitetul de Competiții au fost amendarea Valenciei cu 45.000 de euro și închiderea peluzei „Mario Kempes” pentru 5 partide, ca urmare a scandărilor rasiste care l-au avut ca țintă pe Vinicius Junior.
„Comitetul consideră că a fost demonstrat, așa cum arbitrul a consemnat în raport, că au existat scandări rasiste la adresa lui Vinicius, ceea ce a alterat cursul normal al jocului. Infracțiunile sunt considerate foarte serioase”, se arată în comunicatul Comitetului.
Valencia n-a primit bine vestea: „Dorim să ne arătăm dezacordul și indignarea totală față de sancțiunea nedreaptă și diproporționată de a închide peluza pentru 5 meciuri. Vrem să denunțăm public că în rezoluția Comitetului sunt idei care contrazic ceea ce spun Poliția Națională și La Liga”. Urmează ca „liliecii” să atace decizia care le-a fost comunicată ieri.