Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 29 ianuarie 2024 11:47 / Actualizat luni, 29 ianuarie 2024 18:18
Xavi (44 de ani), care și-a anunțat plecarea la finele sezonului, este abia al 11-lea antrenor ca durată a mandatului la Barcelona în perioada de după Al Doilea Război Mondial, cu 2 ani și 7 luni. Lider detașat rămâne ilustrul Johan Cruyff, olandezul cu 11 trofee cucerite în 8 ani. Doar Pep Guardiola îl depășește, cu 14 trofee în 4 ani.
Niciun proiect tehnic n-a rezistat la Barcelona în ultimul sfert de secol mai mult de patru ani. Xavi, actualul tehnician, și-a anunțat deja despărțirea, care se va produce la vară, și a explicat că e imposibil ca pe Camp Nou s-apară un nou Sir Alex Ferguson. „Sunt un tip foarte pozitiv, dar energia scade până în punctul în care spui că nu are rost să continui".
Eșecul cu Villarreal (3-5) a fost numai picătura ce a umplut paharul și care i-a consumat și ultima fărâmă de speranță antrenorului venit în noiembrie 2021. „Clubul are nevoie de o schimbare. Am gândit ca un suporter! Cred că e o decizie de bun-simț. Am pus clubul deasupra mea. Sper ca asta să detensioneze situația. Eu mă simt responsabil pentru tot!"
Pep Guardiola: „M-am golit, sunt epuizat!”
„Nu doar Xavi a trecut prin asta, acuzând deteriorarea situației, ci și alți tehnicieni de marcă ai Barcelonei au avut mult de suferit. Barcelona își devorează «miturile»!", a remarcat cotidianul Marca. Și a rememorat ceea ce mărturisea și Luis Enrique în 2017: „Am nevoie să mă odihnesc, să mă deconectez. Sunt epuizat fizic și psihic!".
La fel, Pep Guardiola se plângea în aprilie 2012, deși cucerise ca antrenor cele mai multe trofee la cârma catalanilor: „Mă simt gol. Au trecut patru ani și timpul uzează totul, iar eu m-am epuizat. M-am golit și acum am nevoie să mă umplu". Xavi este ultimul pe lista celor "devorați" de clubul blaugrana: „Li s-a întâmplat tuturor. E imposibil să devii aici un manager ca Ferguson"".
Englezul Jack Greenwell a rezistat 10 ani!
Înaintea lui Xavi, Ronald Koeman a rezistat din august 2020 până în octombrie 202., Quique Setien, din ianuarie până în august 2020. Valverde, din iulie 2017 până în ianuarie 2020.
1.490de meciuri a condus-o managerul Sir Alex Ferguson pe Manchester United, din noiembrie 1986 până în iunie 2013. Scoțianul este recordmanul de trofee în lume (38) ca antrenor
Luis Enrique, din vara lui 2014 până în mai 2017. Tata Martino s-a consumat într-un singur sezon: 2013-2014. Și nici regretatul Tito Vilanova nu a fost mai norocos.
Pentru a-l descoperi pe cel mai longeviv antrenor cule trebuie să ne întoarcem în istorie până la inegalabilui Johan Cruyff. Olandezul a bifat 418 jocuri pe banca Barcelonei în opt sezoane și a câștigat 11 trofee. El nu este depășit în istoria de peste un secol a grupării catalane decât de englezul Jack Greenwell (1913-1923), însă atunci fotbalul era cu totul alt sport.
TOP LONGEVITATE ANTRENORI LA BARCELONA*
Antrenor | Durata mandatului | Trofee |
1. Johan Cruyff | mai 1988 - mai 1996 | 11 |
2. Frank Rijkaard | iunie 2003 - iunie 2008 | 5 |
3. Ferdinand Daucik | iunie 1950 - iulie 1954 | 8 |
4. Pep Guardiola | iunie 2008 - iunie 2012 | 14 |
5. Rinus Michels | iulie 1971 - mai 1975 | 1 |
6. Terry Venables | iunie 1984 - septembrie 1987 | 2 |
7. Luis Enrique | mai 2014 - mai 2017 | 9 |
8. Ernesto Valverde | mai 2017 - ianuarie 2020 | 4 |
9. Louis van Gaal | iunie 1997 - mai 2000 | 4 |
10. Enrique Fernandez | iulie 1947 - mai 1950 | 4 |
11. Xavi | noiembrie 2021 - iunie 2024 | 2 |
* Au fost luați în calcul doar tehnicienii de după Al Doilea Război Mondial
Sentimentul de a fi antrenorul Barcelonei este neplăcut, crud. Simți că nu te respectă de multe ori, că munca ta nu este apreciată, iar acest lucru îți afectează teribil sănătatea mentală și starea de spirit.
Xavi, antrenor Barcelona