INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Dezastru la Liverpool după înfrângerea cu Manchester City: „Dacă veți continua astfel, veți aștepta încă 30 de ani să mai cuceriți un titlu”

Liverpool a pierdut derby-ul cu Manchester City, scor 1-4 FOTO IMAGO
Liverpool a pierdut derby-ul cu Manchester City, scor 1-4 FOTO IMAGO

Articol de - Publicat luni, 08 februarie 2021 12:46 / Actualizat luni, 08 februarie 2021 13:11

Niciodată o campioană a Angliei nu a avut o asemenea cădere în sezonul următor. Liverpool a pierdut derby-ul cu Manchester City, scor 1-4, și are doar 40 de puncte, cu 27 mai puțin față de anul precedent după 23 de etape în Premier League.

La începutul anului, acest scenariu negru părea inimaginabil la Liverpool. „Anfield” era o fortăreață, necucerită de nimeni în 68 de confruntări în serie în Premier League.

Liverpool, 3 eșecuri consecutive după 58 de ani

Dintr-o dată, o cădere inexplicabilă. Trei înfrângeri la rând, ca niciodată în campionat din 1963! 0-1 cu Burnley, 0-1 cu Brighton, 1-4 cu Man. City. Plus cele două remize precedente, 1-1 cu West Brom și 0-0 cu Man. United, cinci partide consecutive fără victorie acasă!

Altă statistică e și mai îngrijorătoare pentru Jürgen Klopp. După 23 de etape, The Reds au 40 de puncte, cu 27 mai puțin față de același moment al sezonului trecut. Cel mai mare declin al unei campioane en-titre în istoria fotbalului englez. Locul 4, la zece puncte de liderul City, care are și o restanță de jucat.

Roy Keane: „Sunteți campionii, sunteți Liverpool Football Club”

Roy Keane, fostul căpitan al „diavolilor” din Manchester, actual analist la Sky Sports, a dat de pământ cu „cormoranii”. „Pentru mine, sunt niște campioni slabi. Ai putea zice că e un an ciudat, că e coronavirus. Să terminăm cu asta! Sunteți campionii, sunteți Liverpool Football Club! Dacă veți continua astfel, veți aștepta încă 30 de ani să mai cuceriți un titlu!”, a tunat irlandezul.

7 partidefără victorie are Liverpool în ultimele 9 etape de Premier League (4 înfrângeri, 3 egaluri)

„L-am auzit pe Klopp spunând că lui Alisson îi înghețaseră picioarele, de aceea a greșit. Asta e nouă. Scuze după scuze. Nu se mai opresc”. Keane mai evidențiază un lucru: „Oamenii îmi transmit că Liverpool e un club uriaș. Dacă e așa, atunci trebuie să se descurce în perioadele mai grele. Nu sunt parte din joc? Dacă toți jucătorii ar fi disponibili mereu, ar fi fantastic. Uitați-vă la Man. City! Îi lipsesc De Bruyne și Agüero, doi dintre cei mai buni, și totuși trece peste asta. Liverpool nu poate, deși are cei mai buni atacanți pe teren”

Mi-a plăcut fotbalul jucat de noi, e foarte dificil de explicat de ce am pierdut cu 1-4. Vreau să văd multe din acest meci repetate în partidele viitoare.
- Jurgen Klopp, manager Liverpool

12 aniau trecut de la ultimul meci când Liverpool a primit 4 goluri acasă, de la 4-4 cu Arsenal (aprilie 2009)

Pentru Liverpool, cursa spre titlu e terminată. Marea întrebare e dacă poate să se mențină în Top 4.
- Graeme Souness, fost jucător al lui Liverpool, la Sky Sports

VIDEO. 2020, an excepțional pentru Liverpool

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Florin Niță, trei penalty-uri din patru apărate în acest sezon: „Prestație fantastică a românului!”

Dennis Man și Valentin Mihăilă, criticați: „Bijuteriile din mercato au fost niște țânțari mici și enervanți”! Nota 5 pentru românii de la Parma

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
manutd.steaua
manutd.steaua  •  08 Februarie 2021, 16:24

N-ar fi rau sa fie asa!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează