Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 27 noiembrie 2018 12:48
Când puștiul Edin Dzeko avea 7 ani, mama atacantului Romei i-a interzis să se joace pe un teren aflat lângă aeroport. O bombă a făcut atunci ravagii: 13 morți, 133 de răniți.
Edin Džeko, 32 de ani, bosniacul Romei și unul dintre cei mai buni atacați europeni, a fentat moartea datorită mamei.
Se întâmpla în 1993, în al doilea an al războiului care distrugea încet Bosnia. Edin era un copil, un puști de 7 ani din Sarajevo care iubea fotbalul la nebunie. Într-o zi, băiatul și-a anunțat părintele că va juca pe un teren din Dobrinja, cartierul aflat chiar lângă aeroport.
Mama nu l-a lăsat să plece. Interzicându-i acel meci, l-a supărat pe Edin. Însă l-a salvat. "O bombă a explodat chiar pe teren, făcând praf sărbătoarea copiilor", a dezvăluit Gazzetta dello Sport. Atacul s-a soldat cu 13 morți și 133 de răniți, potrivit raportului ONU.
Azi, Edin Džeko este unul dintre cei mai valoroși fotbaliști bosniaci, cu 55 de goluri în 99 de selecții pentru echipa națională.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!