INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REGULAMENT

Decizia radicală care schimbă fotbalul! „Eliminarea temporară” a fost aprobată! 10 minute afară și pentru faulturi tactice!

Momentul când Chiellini l-a tras de tricou pe Saka. Exemplu de fault tactic în finala Euro 2020 Foto: Guliver/GettyImages
Momentul când Chiellini l-a tras de tricou pe Saka. Exemplu de fault tactic în finala Euro 2020 Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat miercuri, 29 noiembrie 2023 11:34 / Actualizat miercuri, 29 noiembrie 2023 12:52

International Board (IFAB), organismul ce supervizează legile jocului, a decis să aplice „eliminarea temporară” în fotbal. Nu doar pentru proteste, ci și pentru faulturi tactice care rup jocul. Cupa Angliei va fi probabil prima competiție la cel mai înalt nivel profesionist unde se va testa regula inspirată din rugby.

Fotbalul se transformă, regulile lui se schimbă tot mai mult și tot mai des în ultimul timp. Acum, se inspiră din rugby. Marți, în timpul unei reuniuni desfășurate la Londra, International Board (IFAB) a aprobat „eliminarea temporară” (sin-bin)!

„Eliminare temporară", în Cupa Angliei. Și discuțiile arbitrilor doar cu căpitanii!

După ce testele făcute la nivel de juniori și amatori în Anglia și Țara Galilor au dat rezultate bune, IFAB a fost de acord să se treacă la o perioadă de probă a eliminării temporare la cel mai înalt nivel profesionist, a anunțat The Times.

Istvan Kovacs, apreciat în Gazzetta Dello Sport: „Două penalty-uri strălucitoare, acordate corect”. Corriere: „Bravo!”
AC MILAN - BORUSSIA DORTMUND 1-3
Istvan Kovacs, apreciat în Gazzetta Dello Sport: „Două penalty-uri strălucitoare, acordate corect”. Corriere: „Bravo!”

Cotidianul britanic a dezvăluit că arbitrii vor putea exclude jucătorii din meciuri timp de 10 minute nu doar pentru proteste, ci și pentru faulturi tactice. Cupa Angliei la masculin și campionatul insular feminin ar putea fi competițiile profesioniste în care se va aplica eliminarea temporară.

În aceste întreceri se va testa și altă regulă din rugby: „centralul" discută numai cu căpitanii echipelor. Colegii acestora vor fi sancționați în cazul în care contestă deciziile arbitrului.

Giorgio Chiellini, 10 minute pe tușă pentru un fault de genul celui din finala Euro 2020!

Cel mai bun exemplu de fault tactic care va fi pedepsit cu „sin-bin" este cel al lui Giorgio Chiellini asupra lui Bukayo Saka în finala Euro 2020, Italia - Anglia 1-1, 3-2 la penaltyuri.

În minutul 90+6, stoperul peninsular a încercat să protejeze mingea aproape de linia de centru, chiar lângă tușă, așteptând ca balonul să iasă afară din teren. Dar Saka l-a păcălit, ocolindu-l în sprint și depășindu-l într-o poziție ce putea fi foarte periculoasă. Moment în care Chiellini l-a tras de tricou violent din spate. Un fault tactic pentru care olandezul Bjorn Kuipers i-a dat cartonaș galben. Cu noua regulă, va fi trimis 10 minute la margine!

„Vor mai apela jucătorii la un astfel de procedeu știind că vor fi eliminați temporar?"

Pierluigi Collina a comentat „eliminarea temporară". „Testele au avut succes în competițiile de juniori. De acum, ridicăm bariera, le aducem în fotbalul profesionist sau chiar la cel mai înalt nivel pro. Avem nevoie de ceva potrivit, care funcționează pentru sportul de top", a declarat italianul, șeful Comisiei arbitrilor FIFA.

Mark Bullingham, directorul executiv al federației engleze și membru al conducerii IFAB, a vorbit despre „faultul tactic": „Fanii se simt frustrați când văd un contraatac promițător întrerupt de un fault tactic. Exista întrebarea dacă un simplu cartonaș galben e suficient. Mulți jucători apelează la acest procedeu, fault tactic, fault cinic, fault profesionist, știind că vor rupe jocul și vor lua doar un «galben». Îl vor repeta dacă vor fi conștienți că vor fi eliminați zece minute? Aflând ce riscă, nu-l vor mai face probabil

Un nou sistem de ofsaid semiautomat aplicat la Mondialul cluburilor. Tușierii vor afla imediat!

Pierluigi Collina, liderul Comisiei de arbitri FIFA, a anunțat că se va apela la ofsaidul semiautomat la viitorul Mondial al Cluburilor (12-22 decembrie, la Jeddah, în Arabia Saudită). Dar va fi folosit un nou sistem. 

Spre deosebire de cel folosit în prezent, sistem în care VAR primește mesaj despre poziția jucătorilor, transmițând apoi arbitrului, tușierul va afla de acum primul printr-un mesaj aproape instantaneu asupra ofsaidului! „Unul dintre obiective a fost să nu mai lăsăm fotbaliștii să alerge până la sfârșitul fazei, când asistenții ar fi ridicat steagul. Uneori, jucătorii aleargă 30-40 de metri fără niciun motiv. Tușierul va avea sprijinul imediat al tehnologiei pentru a semnaliza ofsaidul".

Vor discuta și mărirea rolului VAR la faze fixe și al doilea „galben"

Conducerea IFAB a luat în considerare și planul de a crește rolul asistentului video în timpul meciurilor. Va fi analizată mai mult ideea de a permite VAR-ului să intervină și la cornere, lovituri libere și al doilea cartonaș galben. Momentan, VAR poate avertiza arbitrul doar la penaltyuri și eliminări directe.

Arbitrii vor explica în curând deciziile VAR la microfon

Tot în această reuniune s-a propus introducerea unei alte măsuri în regulile jocului. Ca arbitrii să explice la microfon pentru spectatori și telespectatori toate deciziile luate cu ajutorul VAR. După modelul rugbyului, metodă testată la Mondialul feminin, disputat în acest an în Australia și Noua Zeelandă.

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Mohamed Salah, dependent de șah: „Joc în fiecare zi. Nimeni nu mă crede, oamenii mă acuză că mint” » Provocarea lansată lui Magnus Carlsen și răspunsul fostului campion mondial
PASIUNE
Mohamed Salah, dependent de șah: „Joc în fiecare zi. Nimeni nu mă crede, oamenii mă acuză că mint” » Provocarea lansată lui Magnus Carlsen și răspunsul fostului campion mondial
Ironii la Dortmund după penalty-ul acordat lui PSG: „La Paris a sosit deja Crăciunul!”
PSG - NEWCASTLE UNITED 1-1
Ironii la Dortmund după penalty-ul acordat lui PSG: „La Paris a sosit deja Crăciunul!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (22)
balderis
balderis  •  30 Noiembrie 2023, 11:51
Postat de mehigh_ms pe 30 Noiembrie 2023, 08:32

hai ***.. daca si olaru simuleaza.. daca te uiti la tv nu uita sa il si pornesti!

Taci băi, 5 - 1 !

mehigh_ms
mehigh_ms  •  30 Noiembrie 2023, 08:32
Postat de balderis pe 29 Noiembrie 2023, 15:53

Tu vrei neapărat, ca Olaru să nu mai joace în viața lui ! Păi ce fotbalist mai este el, fără simulări de tot rîsul !

hai ***.. daca si olaru simuleaza.. daca te uiti la tv nu uita sa il si pornesti!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

buuuuuuuu
buuuuuuuu  •  29 Noiembrie 2023, 21:12
Postat de lefter_popescu pe 29 Noiembrie 2023, 18:01

Amice, pare corect ce spui. Totuși gândește-te ca , în condiții corecte de arbitraj, o echipa poate avea intr-un meci 2 sau 3 eliminări de cate 10 minute și cealaltă nici una. În aceste condiții cea în inferirioritate nu mai poată fi " avantajata" cum spui. Glumesc !

Sa ai de 3 ori superioritate a câte 10 minute nu înseamnă foarte mare lucru. Sa ai superioritate 2 oameni cate 10 minute asta da poate fi un avantaj, dar teoretic ar putea fi imposibil. La avantaj că ești în inferioritate poți să adaugi și faptul că jucătorul " eliminat" se odihnește

Vezi toate comentariile (22)
Comentează