INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BRAZILIA

Viitorul superjucător al lui Real Madrid, răspuns puternic împotriva rasiștilor: „Nu-mi pasă. Cu cât mă vor ataca mai mult, cu atât le voi râde mai tare în față"

Endrick, în tricoul lui Palmeiras, cu care tocmai a câștigat campionatul Braziliei Foto: Guliver/GettyImages
Endrick, în tricoul lui Palmeiras, cu care tocmai a câștigat campionatul Braziliei Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat sambata, 09 decembrie 2023 15:57 / Actualizat sambata, 09 decembrie 2023 16:18

Endrick, brazilianul în vârstă de 17 ani care se va muta în vara lui 2024 de la Palmeiras la Real Madrid, a vorbit despre rasism, spunând: „Sunt negru și nu trebuie să ascund acest lucru".

Endrick e poate cel mai promițător tânăr jucător brazilian. Pe 16 noiembrie, la 1-2 în fața Columbiei, atacantul a debutat în Selecao, la doar 17 ani și 118 zile, al patrulea cel mai precoce internațional auriverde, cel mai mic din ultimii 57 de ani. Cinci zile mai târziu, a fost folosit de selecționerul Fernando Diniz și la 0-1 cu Argentina.

Endrick știe cât a suferit Vinicius din cauza rasismului

În iulie 2024, după ce va împlini 18 ani, adolescentul care tocmai a cucerit titlul de campion în țara sa o va părăsi pe Palmeiras și se va muta la Real Madrid, care l-a transferat încă din decembrie 2022 pentru o sumă ce ar putea ajunge la 60 de milioane de euro (inclusiv bonusurile).

Altă performanță uriașă a lui Cristiano Ronaldo, în fața echipei lui Alin Toșca: „Ce cursă, dar n-am terminat-o încă!
PORTUGALIA
Altă performanță uriașă a lui Cristiano Ronaldo, în fața echipei lui Alin Toșca: „Ce cursă, dar n-am terminat-o încă!"

Într-un interviu pentru televiziunea braziliană Rede Bandeirantes și dezvăluit de Marca, Endrick a vorbit și despre rasism, știind ce i s-a întâmplat în ultimii ani în Spania compatriotului Vinicius, colegul de la națională și viitorul coechipier de la Real.

Exemplu pentru Endrick: „Copilul victimă a bullying-ului, care îi ignoră pe provocatori"

Și el a suferit în copilărie din cauza rasismului, dar nu îl mai afectează acum. „Nu-mi pasă. Cu cât mă vor ataca mai mult, cu atât le voi râde mai tare în față", a declarat Endrick.

„Mama întotdeauna îmi zice ce pot face și îmi dă exemplul unui copil care e victima bullyingului la școală și care îi ignoră pe cei ce îl provoacă: «Așa, rasiștii vor vedea că nu te afectează». Sunt negru și nu trebuie să ascund acest lucru", a mai spus el, anunțând: „Nu voi înceta lupta contra rasismului și voi fi mereu alături de Vini și Rodrygo".

Endrick învață și limbajul semnelor: „Există oameni care nu pot vorbi cu mine"

Endrick se pregătește înainte să vină la Madrid. Învață spaniolă și engleză. Nu doar atât. A dezvăluit că învață și limbajul semnelor: „Întotdeauna am avut această idee. Aș vrea să comunic cu toți cei care mă plac. Știu că există oameni care nu pot vorbi cu mine, pentru ei pot face cel puțin un efort".

VIDEO Imagini de la antrenamentul lui Real Madrid înainte meciului cu Real Betis

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Barcelona vrea să transfere definitiv doi jucători: „Planul e făcut, pornim negocierile”
BARCELONA
Barcelona vrea să transfere definitiv doi jucători: „Planul e făcut, pornim negocierile”
Au! Legenda lui Arsenal a DISTRUS-O pe Tottenham
IRONIE
Au! Legenda lui Arsenal a DISTRUS-O pe Tottenham
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează