Articol de Adrian Duţă - Publicat duminica, 29 decembrie 2024 21:24 / Actualizat duminica, 29 decembrie 2024 21:53
Erling Haaland (24 de ani), atacantul lui Manchester City, a înjurat în direct la TV după victoria cu Leicester, scor 2-0.
Norvegianul a marcat golul de 2-0, cu o lovitură plasată de cap, și a contribuit la prima victorie după 5 meciuri a lii City. După meci, vorbind despre perioada proastă a echipei, care îl ultimele 14 meciuri are două victorii, Haaland a comis-o la TV.
VIDEO. Erling Haaland a înjurat în direct la TV, după Manchester City - Leicester 2-0
#haaland shit happens #LEIMCI pic.twitter.com/qBhKwAHCUq
— Ishmail (@ishmailc) December 29, 2024
„E o victorie importantă, nu e nimic mai mult de zis. Nu știu care a fost diferența față de alte meciuri. Sunt doar fericit. E important să ne privim înainte. Se mai întâmplă și rahaturi”, a spus Haaland în direct la Sky Sports, citat de Daily Mail.
Apoi s-a referit direct la jurnalista care îl intervieva: „Și tu ai înjurat înainte, așa că nu contează”.
Haaland a revenit ulterior la analiza meciului: „Trebuie să rămânem pozitivi și să ne concentrăm pe ce trebuie. E o ușurare când marchezi și e foarte important să ai tu 1-0. Leicester joacă bine sub comanda noului antrenor. Acum vine Anul Nou, va fi o perioadă în care nu mă gândesc la fotbal, e cea mai lungă perioadă liberă, în care putem să ne odihnim”.
În acest sezon de Premier League, Erling Haaland a marcat 14 goluri în 19 meciuri. City, campioana din ultimele 4 sezoane, are un parcurs modest în actuala stagiune. Echipa antrenată de Guardiola are 31 de puncte în 19 etape. Următorul meci al „cetățenilor” e programat pe 4 ianuarie, cu West Ham.