Articol de GSP - Publicat joi, 01 septembrie 2022 11:50 / Actualizat joi, 01 septembrie 2022 11:57
Xavi Simons (19 ani) uimește în Eredivise și i-a depășit la un capitol important pe Ibrahimovic (40) și Luis Suarez (35). Mijlocașul batav, crescut în Academia „La Masia”, este cel mai tânăr jucător din toată istoria campionatului Țărilor de Jos care a reușit să marcheze 6 goluri în primele 4 etape.
Xavi Simons a ajuns în această vară la PSV Eindhoven, după ce în ultimii doi ani a evoluat pentru PSG, unde a cucerit un titlu de Ligue 1.
Peste Zlatan Ibrahimovic și Luis Suarez
Xavi Simons a marcat o dublă în ultima partidă cu Volendam și a devenit cel mai tânăr jucător din istoria Eredivisie care înscrie 6 goluri în primele 4 meciuri, la 19 ani și 132 de zile, potrivit portalului Opta Johan.
Odată cu acest record, fostul junior din La Masia i-a depășit la acest capitol pe Zlatan Ibrahimovic și pe Luis Suarez. La 19 ani, Suarez reușea să marcheze 6 goluri în Eredivise pentru Groningen în 21 de etape și tot la aceeași vârstă Zlatan Ibrahimovic marca 6 goluri pentru Ajax în tot sezonul competițional.
Cine e Xavi Simons?
La 16 ani, Xavi Simons era văzut drept noul star al Academiei Barcelonei și a refuzat un contract de 200.000 de mii de € din partea grupării catalane. Mino Raiola l-a convins în urmă cu 3 ani să vină la PSG, unde a semnat un contract valabil până în 2022, dar unde nu a reușit să se impună.
„PSG este un club uriaș care are cei mai buni jucători din lume. Am învățat multe de la ei, dar acum este momentul să mă dezvolt mai mult. Vreau să-mi îmbunătățesc calitățile și să joc mai mult fotbal. Cred că PSV este cea mai bună alegere pe termen lung”, a spus Xavi Simons după ce a plecat de la PSG.
9 meciuria bifat Xavi Simons sezonul trecut pentru PSG în toate competițiile
Citește și alte știri de fotbal internațional:
Neymar, în drum spre Premier League » Se lucrează la marea lovitură a perioadei de mercato
Manchester United se transformă » Cum va arăta primul „11” al lui Ten Hag după transferul lui Antony