Articol de George Titus Albulescu - Publicat joi, 29 decembrie 2016 19:59
Cum Luis Enrique a cerut timp să se gândească asupra viitorului său, Barcelona încearcă să-i găsească deja un înlocuitor. Presa spaniolă susține că principalul favorit să devină noul antrenor al catalanilor este Ernesto Valverde, care în prezent conduce Athletic Bilbao.
O altă problemă care îi dă dureri de cap lui Josep Maria Bartomeu, președintele echipei de pe ”Camp Nou”, pe lângă cea legată de prelungirea contractului argentinianului Lionel Messi, este aceea privitoare la nesiguranța băncii tehnice pentru sezonul viitor.
Enrique a declarat recent că nu vrea să se concentreze asupra viitorului său. ”Job-ul meu este unul foarte dificil, mă consumă enorm, iar partea negativă a sa reprezintă un factor pe care îl iau în calcul, atunci când mă gândesc la următoarele sezoane”, a spus spaniolul la Barca TV.
Cum contractul acestuia expiră la finalului sezonului 2016/2017, conducerea clubului catalan este tentată să-și asigure serviciile unui alt antrenor, pentru a nu intra în criză de timp. Iar cel mai potrivit pentru preluarea Barcelonei ar putea fi Ernesto Valverde, cel care a îmbrăcat tricoul ”blaugrana” ca jucător, între 1988 și 1990, potrivit Marca.
Tehnicianul este un bun cunoscător al campionatului iberic, pregătind de-a lungul carierei sale, timp de peste 10 ani, mai multe echipe din Spania, precum Athletic Bilbao, Espanyol, Villarreal și Valencia. Cea mai bună performanță a sa a fost calificarea în finala Cupei UEFA cu Espanyol în 2007, însă el nu a reușit niciodată să câștige La Liga.