Articol de Theodor Jumătate - Publicat miercuri, 17 mai 2023 20:09 / Actualizat miercuri, 17 mai 2023 21:59
Florence Hardouin, suspendată în ianuarie din postul de director general al forului francez de fotbal, confirmă că a făcut infarct când a aflat că a fost dată afară: „Am fost devastată de veste. Mi-a fost teamă că voi muri”. A depus plângere împotriva fostului președinte, Noel Le Graet, acuzându-l de hărțuire sexuală.
Până pe 11 ianuarie, Florence Hardouin a fost director general al federației franceze de fotbal (FFF). În acea zi, a căzut odată cu președintele FFF, fiind suspendată, la fel ca Noel Le Graet.
Florence Hardouin: „Cuvântul infarct provoacă frică”
În interviul acordat L'Equipe, cea care a fost prima femeie aleasă în Comitetul Executiv UEFA (în 2016) a dezvăluit suferința provocată de decizia forului parizian împotriva ei.
„Eram pe stradă și am aflat de suspendarea mea din presa online. Șocul emoțional a fost foarte puternic. Nu înțelegeam ce se petrece cu mine. Simțeam durere în piept și o căldură mă copleșea. Cunoscându-mi corpul, am realizat totuși că e ceva grav. La spital, mi-au spus că am suferit un infarct”, și-a amintit aceasta.
„Am fost devastată de veste. Cuvântul infarct provoacă frică. Poate să pară o prostie ce zic acum, dar mi-a fost teamă că voi muri. M-am gândit la copiii mei, la familie, la cei dragi”.
Florence Hardouin: „M-au acuzat și că i-am oferit un contract lui Zidane pe la spatele selecționerului”
Florence a confirmat că a făcut plângere împotriva lui Noel Le Graet, pentru hărțuire sexuală și morală. Și a dat în judecată federația franceză pentru decizia de a o concedia, cerând o despăgubire de 2,5 milioane de euro.
„Toate aceste atacuri îndreptate împotriva mea m-au durut. M-au acuzat și că m-am dus să-l văd pe Zinedine Zidane pentru a-i oferi un contract pe la spatele selecționerului Didier Deschamps, însă nu aveam atâta putere”, a mai spus Hardouin.
Florence Hardouin: „Mă transformă într-o persoană odioasă și brutală?”
„Au spus despre mine că sunt un monstru. E adevărat, sunt exigentă. La fel, e corect că am impus ambiții înalte, dar mă asigurasem că sunt posibile. Când a trebuit să iau decizii dificile, le-am luat. Toate aceste lucruri mă transformă într-o persoană odioasă și brutală? Am defecte ca toată lumea, dar, sincer, nu sunt monstrul prezentat de unii".
Ar fi trebuit să-l denunț pe președintele Le Graet mai demult, trebuia să am acest curaj. Dar mi-a fost teamă să o fac. Îmi era frică și că îmi voi pierde postul.
- Florence Hardouin