Articol de GSP - Publicat luni, 19 aprilie 2021 21:41 / Actualizat luni, 19 aprilie 2021 22:09
Cluburile participante în Super Liga Europei urmează a se îmbogăți. Câștigătoarea competiției ar urma să primească de peste 3 ori mai mult decât se oferă echipei care triumfă în Liga Campionilor.
12 cluburi imense ale Europei au decis să boicoteze Liga Campionilor și să își creeze propria competiție, Super Liga Europei. Unul dintre motivele principale îl reprezintă banii care ar reveni fiecărui club participant, sumele urmând a se ridica mult peste cele care vin din Liga Campionilor.
De exemplu, câștigătoarea competiției va încasa 400 de milioane de euro, de peste 3 ori mai mult decât primește echipa care ridică Liga Campionilor - 120 de milioane de euro.
Sume colosale în Super Liga Europei
Potrivit Marca, 488 de milioane de euro urmează a fi împărțite între cluburile participante ca sume de început, în timp ce 585 de milioane vor fi oferite în funcție de rezultate. Iar sumele care vor fi încasate din drepturile TV se anunță a fi colosale - se vorbește de peste 10 miliarde de euro, în timp ce UEFA ar fi primit doar 4 milioane de euro în 2020 din aceeași sursă.
3,5miliarde de euro vor primi cluburile „fondatoare", împreună, pentru infrastructura turneului și pentru a compensa impactul pandemiei de coronavirus
Cele 12 cluburi fondatoare ale Super Ligii Europei:
- Barcelona
- Real Madrid
- Atletico Madrid
- Manchester United
- Liverpool
- Arsenal
- Manchester City
- Tottenham
- Chelsea
- Inter AC
- Milan
- Juventus
Cum se va juca Super Liga Europei: 15 calificate automat, 5 conform rezultatelor din sezonul anterior
Vor participa 20 de cluburi, 15 „fondatoare" și încă 5 echipe care se vor califica anual în funcție de performanța din sezonul precedent. Toate meciurile se vor disputa în timpul săptămânii, formațiile urmând să continue să joace și în ligile naționale.
Stagiunea SLE va începe în august, iar cele 20 de participante vor fi împărțite în două grupe de 10, care vor juca fiecare cu fiecare. Primele trei din fiecare serie se vor califica automat în sferturile de finală. Locurile 4 și 5 din ambele grupe se vor întâlni într-un play-off tur-retur pentru ultimele două bilete. „Sferturile" și semifinalele, în dublă manșă, finala într-un singur meci, la sfârșitul lunii mai, pe teren neutru.
S-a mai anunțat că, după startul turneului masculin, va fi lansată și o competiție similară feminină.
Protest la Leeds - Liverpool, împotriva Super Ligii
Mai multe știri despre Super Liga Europei:
Champions League, în aer! 3 semifinaliste EXCLUSE până vineri: „Trebuie eliminate!”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”