Articol de GSP - Publicat duminica, 28 iulie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 28 iulie 2013 17:06
Jucătorii Realului s-au reunit azi pentru a pleca în turneu în SUA, unde vor juca o serie de amicale.
Carlo Ancelotti a convocat un lot de 28 de fotbalişti pentru această deplasare, putîndu-se baza şi pe cei patru care au avut o vacanţă prelungită după Cupa Confederaţiilor: Casillas, Ramos, Marcelo, Arbeloa.
Vice-căpitanul Ramos, cunoscut pentru excentricităţile sale în materie de look, s-a prezentat la reunire cu o frizură deosebită: s-a tuns mai scurt şi s-a vopsit blond!
A fost imediat ţinta glumelor colegilor, care s-a amuzat pe seama alegerii sale În galeria foto puteţi vedea cum s-a mai "jucat" spaniolul cu lookul său de-a lungul timpului!
Iată lotul lui Real pentru turneul american:
Portari: Casillas, Diego López, Jesús, Tomás Mejías.
Fundaşi: Varane, Pepe, Ramos, Coentrão, Marcelo, Carvajal, Arbeloa, Nacho, Casado, Mateos.
Mijlocaşi: Khedira, Kaká, Özil, Xabi Alonso, Modric, Di María, Illarramendi, Isco, Casemiro, Cheryshev.
Atacanţi: Ronaldo, Benzema, Morata, Jesé.