Articol de GSP - Publicat sambata, 02 august 2014 00:00 / Actualizat sambata, 02 august 2014 11:35
Mijlocaşul englez Frank Lampard, 36 de ani, s-a despărţit în această vară de Chelsea şi a semnat un contract pe doi ani cu New York City FC, club nou înfiinţat care va juca în Major League Soccer din Statele Unite ale Americii.
Deşi fostul jucător al lui Chelsea va juca în MLS, acesta poate să reîntîlni formaţia lui Jose Mourinho într-un meci oficial. Campionatul din State urmează să înceapă tocmai în luna martie, iar pentru a-l menţine în formă, clubul vrea să-l dea împrumut.
Oficialii lui New York City au dorit să-l împrumute în Australia, la Melburne City, unde a ajuns şi David Villa, care a semnat tot cu formaţia din Statele Unite, dar fostul lider de la Chelsea nu a acceptat.
Singura opţiune rămasă este de a fi împrumutat la Manchester City pînă în primăvară, formaţia engleză fiind deţinută de acelaşi patron de la New York City.
Mai mult, "cetăţenii" îl pot trece pe fostul căpitan al lui Chelsea şi pe lista pentru Liga Campionilor, astfel englezul ar mai acumula cîteva prezenţe la cel mai înalt nivel.