Articol de Theodor Jumătate - Publicat vineri, 08 mai 2020 15:53
FIFA și International Board au aprobat temporar, până la sfârșitul anului, fiecare echipă va avea dreptul la 5 înlocuiri în loc de 3 într-un meci. Plus încă una, dacă există prelungiri.
Astăzi, International Board (IFAB) a aprobat propunerea FIFA. Pentru ca jucătorii să reziste mai ușor în acest an, când se așteaptă foarte multe meciuri în perioada următoare, s-a făcut o schimbare importantă în regulament, care are efect imediat.
5 schimbări în loc de 3 până la sfârșitul anului
Temporar, până pe 31 decembrie, fiecare echipă are dreptul la 5 înlocuiri în timpul unui meci, în loc de 3, ca în prezent. Plus încă una, dacă există prelungiri. Regula este valabilă pentru competițiile care se încheie până la finalul anului.
Pentru a nu se pierde mult timp, antrenorii au 3 ferestre în 90 de minute. FIFA precizează că organizatorii competițiilor pot aplica sau nu această modificare. La fel, forul mondial anunță și că se poate renunța la VAR în acest an.
FRF a implementat modificările
FRF a anunțat astăzi că decizia FIFA intră în vigoare imediat, astfel că, până la finalul acestui sezon, și echipele din România vor putea efectua modificări suplimentare în timpul jocului.
Vestea îl va mulțumi pe Gigi Becali, patronul fiind renumit pentru schimbările pe care le face la pauza meciurilor.
VIDEO Bundesliga revine într-o săptămână
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Bombă pe piața transferurilor: Miralem Pjanic, Juventus, a acceptat transferul la Barcelona