Articol de GSP - Publicat sambata, 30 mai 2020 21:31
Nicolae Stanciu (27 de ani) a marcat un gol și a oferit două pase decisive în victoria obținută de Slavia Praga, scor 5-0, împotriva celor de la Jablonec, ocupanta locului 3.
Nicolae Stanciu a revenit la turație maximă după pauza provocată de coronavirus. În primul meci al Slaviei, victoria cu 1-0 de la Mlada Boleslav, internațional român a oferit pasa decisivă la unicul gol. Astăzi, Stanciu a deschis scorul dintr-o lovitură de la 11 metri și a avut mai multe ocazii de a înscrie, inclusiv o lovitură liberă foarte periculoasă.
Stanciu, două pase de geniu
În minutul 56, Stanciu a oferit o pasă de 30 de metri pentru Provod, care l-a executat sumar pe portarul oaspeților. După doar 5 minute, internaționalul român a reușit o cursă genială. A dat mingea printre picioarele unui advers, a intrat în interior, și a pasat pe jos, la 4 metri de poartă. Tecl a rămas singur, fără portar, și a îndeplinit o simplă formalitate.
8 puncteavans are Slavia față de Plzen, ocupanta locului secund în Cehia
Slavia - Jablonec 5-0
- Au marcat: N. Stanciu '21 pen., Holes '29, Provod '56, Tecl '61, Yusuf '77 pen.
- Vezi AICI VIDEO de la meci!
VIDEO / Nicolae Stanciu e membru DDB
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Ioan Ovidiu Sabău s-a „autodenunțat” după remiza cu Sepsi: „E adevărat că sunt pisălog”