Articol de Theodor Jumătate - Publicat luni, 24 aprilie 2023 14:51 / Actualizat luni, 24 aprilie 2023 14:51
Mauricio Pochettino se întoarce în Anglia și va semna cu Chelsea. Argentinianul, 51 de ani, ar fi vrut să ajungă la Real Madrid, dar Carlo Ancelotti a anunțat Madridul că refuză naționala Braziliei și rămâne până în 2024.
Mauricio Pochettino a antrenat de două ori în Premier League. Tot mai sus, cu fiecare contract nou. A început cu Southampton, un an și jumătate, din ianuarie 2013. A urcat imediat la Tottenham, cinci sezoane și jumătate. Iar acum, după încă 18 luni la PSG, se pregătește să semneze cu Chelsea. Toată presa engleză, în frunte cu The Times, e gata de oficializarea sa.
Mauricio Pochettino a pus totul la punct cu patronul lui Chelsea
Argentinianul, 51 de ani, negociase cu Todd Boehly și în septembrie, după demiterea lui Thomas Tuchel, dar atunci a considerat că nu e momentul potrivit.
A fost contactat din nou de oficialii albaștrilor, s-a întâlnit de mai multe ori în ultimele săptămâni cu miliardarul american și totul e pus la punct alături de proprietarul clubului.
Boehly a avut îndoieli și asupra lui Luis Enrique, și asupra lui Julian Nagelsmann. Ambii au ieșit din cursă. Germanul s-a retras el, dar oricum nu ar fi fost luat în calcule pe Stamford Bridge.
Mauricio Pochettino, plătit de PSG cu 11,3 milioane fără să facă nimic
Pochettino va prelua formația londoneză (își păstrase casa din metropola insulară încă din perioada Tottenham) din vară. În acest sezon, e încă plătit de PSG, care l-a demis pe 5 iulie 2022. Avea un salariu anual brut de 11,3 milioane de euro la Paris!
Potrivit Marca, principala țintă a sud-americanului ar fi fost Real, însă postul e ocupat și stagiunea viitoare. Cotidianul spaniol susține că, deși e intens curtat de federația braziliană pentru a conduce Selecao, Carlo Ancelotti l-ar fi anunțat pe președintele Florentino Perez că rămâne până la sfârșitul contractului pe „Santiago Bernabeu". Pe 30 iunie 2024.
Julian Nagelsmann, spre Tottenham
Ce se întâmplă cu Nagelsmann? Demis de Bayern, antrenorul în vârstă de 35 de ani va deveni, foarte probabil, managerul lui Tottenham. Nu doar jurnaliștii britanici susțin acest scenariu. Și germanii de la Bild îl văd pe Nagelsmann la Londra, pe White Hart Lane.