Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 22 aprilie 2022 15:52 / Actualizat vineri, 22 aprilie 2022 16:09
Grigori Surkis (72 ani), fratele președintelui lui Dinamo Kiev, încerca să treacă în Polonia când a fost reținut. La începutul războiului, a scos 17,6 milioane $ în mașină mergând spre Ungaria.
Probleme cu legea pentru unul dintre coproprietarii lui Dinamo Kiev. Grigori Surkis a fost arestat ieri la punctul de frontieră Krakoveț, în timp ce încerca să scoată fraudulos din țară, prin „coridorul verde”, 13 ceasuri de valoare. Fratele președintelui campioanei Ucrainei, Igor, a „uitat” să le declare la vamă și i-au fost confiscate. Potrivit „Ukrainian Truth”, Grigori a rămas în custodia autorităților de la frontieră, urmând să afle când și dacă va putea să plece în străinătate.
Grigori Surkis, deputat pro-Rusia?
El se întorsese la Kiev în urmă cu patru zile, iar ultraşii lui Dinamo au dat un comunicat în care au susţinut că revenirea sa este legată de negocieri pentru acordarea unor asigurări că nu va avea probleme după încheierea conflictului armat.
Fost preşedinte al lui Dinamo Kiev, Grigori e deputat în Parlamentul Ucrainei din partea Partidului Opoziţiei pentru Viaţă, organism considerat de mulţi ca fiind pro-rus. A fost și vicepreşedinte UEFA pentru o perioadă în mandatul lui Michel Platini. După ce a revenit în țară, fratele mai mare al lui Igor s-a alăturat grupului parlamentar Platforma pentru Viață și Pace.
17,6 milioane $ în valizele lui Grigori Surkis
Frații Surkis părăsiseră Ucraina la două zile de la izbucnirea războiului cu o mașină, în care s-a spus că aveau în valize 17,6 milioane de dolari, fapt negat însă de Igor. Vameșii unguri au declarat atunci că aceștia au fost prinși cu peste 10.000 $ nedeclarați.
Citește mai multe știri:
Barcelona se revanșează față de Aubameyang » Salariul uluitor propus pentru sezonul viitor
AC Milan vrea să se întărească de la rivala Juventus » Jucătorul așteptat pe San Siro
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!